Companii

Un business de 15 mil. euro: de la distribuţia de produse în Craiova la o fabrică de dulciuri

Un business de 15 mil. euro: de la distribuţia de produse în Craiova la o fabrică de dulciuri

Saff Trading a devenit producător de dulciuri în 2004 după ce a investit într-o fabrică lângă Bucureşti. Unul dintre brandurile companiei este Cipi – pe segmentul caramelelor

Autor: Mirabela Tiron

10.10.2011, 00:06 3604

Compania Saff Trading a fost înfiinţată în 1994. Doi dintre fondatori s-au retras în scurt timp implicându-se în alte afaceri, iar cel rămas, Marian Andreev, a cooptat în acţionariat alţi doi foşti colegi de liceu, Ciprian Scrieciu şi pe mine", povesteşte Răzvan Paul Duţă.

În prezent Saff Trading este un jucător important pe piaţa distribuţiei din România, cu sediul central în Craiova şi filiale în Slatina, Târgu Jiu şi Piteşti.

De la distribuţia câtorva produse alimentare în Craiova, compania a ajuns să importe produse alimentare şi să le distribuie pe piaţa locală, dar şi să fabrice şi să vândă pe tot teritoriul României. Printre produsele proprii se numără caramelele Cipi, conservele Novac, seminţele şi alunele Grivas.

Cei trei acţionari ai companiei au început activitatea de distribuţie în 1998. Ideea de-a face distribuţie le-a venit când în locul banilor pe care trebuia să îi încaseze au intrat în posesia unui stoc de marfă.

"În urma câtorva încercări nereuşite de a vinde stocul către un singur client a trebuit să găsim o soluţie care s-a dovedit a fi câştigătoare pe termen lung. Am început să ofertăm cantităţi mici pe mai mulţi clienţi şi asta doar prin intermediul unui singur reprezentant de vânzări. Pentru început am folosit resursele pe care le aveam, adică o Dacia papuc 1300." Ulterior, cei trei acţionari au lărgit gama de produse pe care le distribuiau şi au mai cumpărat două maşini Dacia papuc.

În anul 2004 Saff Trading şi-a diversificat portofoliul de afaceri, devenind producător de dulciuri. În prima etapă s-au investit 500.000 euro într-o fabrică de caramele amplasată în Bragadiru, judeţul Ilfov.

În luna iunie a acelui an au fost produse primele caramele "Cipi". În 2005 a fost finalizată o nouă investiţie de peste un milion de euro, ce a constat în achiziţia de echipamente de producţie care au permis creşterea capacităţii de producţie, dar şi diversificarea gamei.

"De la distribuţia câtorva produse alimentare fără notorietate într-un singur oraş (Craiova) am ajuns astăzi să importăm o parte din produsele distribuite, să fabricăm altă parte şi să le vindem pe întreg teritoriul României, dar şi în afara ei", precizează Răzvan Paul Duţă. În prezent, compania distribuie în mod direct în judeţele din sud-vestul României, iar pentru restul teritoriului colaborează cu distribuitori. Firma are contracte cu o mare parte din lanţurile internaţionale de retail alimentar.

Furnizorii sunt atât cei autohtoni (Scandia, Tymbark, Overseas, Agrana şi compania Bomboniera din grup, producătoare a bomboanelor Cipi), cât şi cei externi care vând sub mărcile lor (Grivas - Bulgaria, Makprogress - Italia, BINGO - Grecia) sau sub mărcile proprii .

Firma Bomboniera a avut o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei (1,9 mil. euro) anul trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Răzvan Paul Duţă susţine că la dezvoltarea businessului a jucat un rol foarte important banca cu care a lucrat. "Contrar opiniilor formulate în ultimii ani, pe noi banca chiar ne-a ajutat. Colaborăm cu ING Bank din 2004 şi chiar i-am simţit aproape într-o relaţie de tip win-win." Anul trecut compania Saff Trading a încheiat cu o cifră de afaceri de 65 milioane de lei (15,4 milioane de euro) şi cu un profit net de un milion de lei (239.000 euro), în scădere cu 400.000 lei (95.000 euro) faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Registrul Comerţ ului. În firma de distribuţie lucrează 130 de angajaţi, dar pe total grup sunt în jur de 180. "Din păcate nu am date despre mărimea pieţei în care activăm pentru că de obicei datele se referă la FMCG şi chiar dacă ar face referire doar la alimente, noi nu avem în portofoliu decât produse din categoria celor proaspete, refrigerate." Duţă susţine că nu îşi dă seama dacă adevăraţii concurenţi ai firmei sunt companiile de distribuţie sau piaţa neagră care a crescut enorm odată cu creşterea TVAului.

"Ar fi în regulă dacă concurenţii noştri ar fi companii de distribuţie căci îi cunoaştem şi mai mult putem şi învăţa ceva, altfel ne irosim timpul încercând să improvizăm." Antreprenorul susţine că cea mai mare dificultate cu care se confruntă firma este piaţa neagră. El consideră că "în rest" dificultăţile întâmpinate sunt generale şi toată lumea se confruntă cu ele: scăderea pieţei, dificultăţi în recuperarea banilor, o legislaţie mult prea stufoasă de care de multe ori se miră şi partenerii noştri externi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels