Constructii & Imobiliare

România ar putea atrage o investiţie de peste 40 mil. euro într-o fabrică de reciclare a bateriilor litiu-ion

România ar putea atrage o investiţie de peste 40 mil....

Autor: Cristina Bellu

02.02.2024, 13:29 978

Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB) şi Ecowes, companie de colectare şi reciclare a bate­riilor din România, devin pertenere alături de Redivium Aus­tra­lia într-un proiect de studiu de fezabilitate cu scopul con­struirii în România a unei unităţi de reciclare a bateriilor litiu-ion cu o capacitate iniţială de 10 tone pe zi, folosind tehnologia de reciclare Redivium, utilizată deja în Germania.

Reprezentanţii SNRB estimează că investiţia în fabrica de reciclare va trece de 40 mil. euro şi reprezin­tă o premieră în dome­niu pentru zona Euro­pei Centrale şi de Est.

„Discuţiile prelimi­nare privind încheierea acestui parteneriat au în­ce­put în 2022. Acest pro­ces a inclus vizitarea fa­bri­cii de reciclare Pri­mo­bius GmbH din Hil­chen­bach, Germania. Parte­ne­rii au o expe­rien­ţă vas­tă în dome­niul bateriilor şi acu­mu­la­torilor, mai ales în ceea ce priveşte programele şi pro­cesele de tratare şi reciclare a bateriilor aflate la sfârşitul duratei de viaţă“, spun reprezentanţii instituţiilor.

Ecowes operează în prezent o linie de sortare a bateriilor şi două instalaţii de tratare a bateriilor alcaline şi a celor cu litiu pro­venite atât de la populaţie, cât şi din de­montarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. SNRB adună peste

920 de membri în România, care operează peste 5.000 de puncte de colectare la nivel naţional şi este membru fondator şi membru în consiliul director al EUCOBAT (Asociaţia Euro­peană a Sistemelor Naţionale de preluare a responsa­bili­tă­ţii pro­ducătorilor în ceea ce priveşte bateriile şi acumulatorii).

Mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Noul parteneriat completează lista facilităţilor Redivium proiectate în Regatul Unit cu G&P Battery Recycling Ltd (GPBR) şi în Serbia cu Metalfer Group (Metalfer).

Redivium Ltd este un pionier în soluţii de resurse durabile, dedicat revoluţionării modului în care gestionează şi reciclează materialele critice, inclusiv bateriile provenite din vehiculele electrice.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO