Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Banca Naţională a României NU vinde aur!

Adrian Vasilescu, BNR: Banca Naţională a României NU...
27.03.2024, 00:06 987

Rezoluţia Parlamentului European, document menit să întărească forţa juridică a creanţei ce exprimă drepturile ţării noastre asupra tezaurului de la Moscova, a determinat Ministerul de Externe al Rusiei să învinuiască România de intenţii ce nu au cum să fie nici reale şi nici posibile. Am în vedere acuzaţia că am fi în criză şi, în consecinţă, ne-am fi legat speranţele de redresare economică de aurul depozitat în Rusia. Acuzaţie fără nicio acoperire.

De reţinut că România nu este în criză. Anul trecut, deşi numeroase previziuni indicau intrarea ţării în recesiune, l-am încheiat cu o creştere economică situată pe una dintre cele mai bune poziţii din Europa. Strategia de politică monetară a BNR a asigurat, concomitent, continuitatea dezinflaţiei şi  evitarea recesiunii.

Dar şi dacă s-ar confrunta cu criza cea mai cumplită, o stagflaţie de exemplu, cu depresiune economică, şomaj masiv şi creştere galopantă a preţurilor, tot ar fi neavenită orice asociere cu tezaurul depozitat la Moscova. Să presupunem că Rusia ar accepta să dea curs creanţei deţinute de România. Cum ar putea fi onorată? Desigur, în trei variante: 1) să înapoieze aurul românesc inventariat la Kremlin în 1917, cu ştanţele  şi însemnele din procesele verbale; 2) să  trimită la Banca Naţională a României  91,5 tone de aur de altă provenienţă dar de aceeaşi calitate; 3) să ia în consideraţie că aurul reprezintă de fapt bani universali şi deci să trimită echivalentul într-o valută  cu circulaţie liberă în întreaga lume. Ar vedea România, în oricare dintre aceste trei variante, o soluţie de ieşire dintr-o criză gravă? Categoric NU!

Motivaţia e simplă! În 2004, cu trei ani înainte de aderarea la Uniunea Europeană, România a fost obligată să adopte o nouă lege a Statutului BNR. O lege care să corespundă legislaţiei comunitare. În temeiul acestei legi, cele  91,5 tone de aur, de la punctele 1 şi 2, ar intra în rezervele BNR adăugându-se celor 103,6 tone existente. Iar valuta, de la punctul 3, s-ar adăuga celor 63,1 miliarde de euro din aceleaşi rezerve. Iar legea e lege! Niciun gram de aur şi niciun dolar sau euro nu ar putea să iasă din rezervele BNR pentru a finanţa orice fel de cheltuieli ale statului, inclusiv pe cele pentru  redresare economică. Nu întâmplător, Rezoluţia Parlamentului European a pus accent pe rolul aurului ca resursă a rezervelor monetare, şi nu ca stimulent al creşterii economice.

Dincolo de lege însă, care se execută şi nu se discută, valoarea aurului are şi o componentă morală. Iar, cu referire la aurul din rezervele BNR, componenta morală este chiar mai puternică decât cea legală.  Aş aminti, în această ordine de idei, un şir de întâmplări din cei dintâi ani de după decembrie 1989, din 1990 până în 1996 inclusiv. Întâi şi întâi, în 1990, a fost interzis exportul. Politic a sunat bine. În anii 1980, când populaţia a trecut printr-o criză cumplită, una dintre cauzele sugrumării consumului a fost exportul excesiv. Dar economic? Cum să interzici funcţionarea exportului, principalul motor al oricărei economii, furnizor de valută pentru importuri?! Şi a mai fost ceva: în 1990, în pachetele salariale, au fost introduse toate drepturile băneşti ce fuseseră amputate în anii 1980. Deşi încă din primele luni din 1990 fuseseră înregistrate mari căderi de producţie. Fără valută din export  şi din împrumuturi externe, cu exces de lei pe piaţa internă şi preţuri „îngheţate“, ne-am trezit cu mărfuri de 9 bani la 1 leu în circulaţie. O criză grea. Reluarea exporturilor nu era o soluţie. Pentru că nu prea mai era nimic de exportat. Unele voci, în surdină, au propus să vindem aur ca să poată fi reluate importurile.  „Imposibil!“ - a fost răspunsul. Decizia politică, atunci, a fost una singură: trecerea la liberalizarea preţurilor - de la 1 noiembrie 1990! Şi reluarea  prin Banca Naţională legăturilor cu FMI (iniţiate de Ceauşescu în 1970 şi rupte tot de el în 1985) pentru împrumuturi care să contribuie la refacerea rezervei valutare!

Atunci, în 1990,  rezervele internaţionale ale României se bazau exclusiv pe aur. Iar la Banca Naţională vânzarea aurului nu-i trecea nimănui nici măcar prin gând! Cuvântul de ordine, în acele vremuri, era să reînceapă cât mai curând cumpărarea de aur. Din 1880, de când a fost întemeiată, Banca Naţională a României a strâns continuu aur. Fie cumpărând întreaga producţie a minelor noastre, în unii ani, fie achiziţionând, de multe ori scump, aur din străinătate. Sau de la populaţie. Pentru a-i conferi tărie şi putere de cumpărare leului.

În prima decadă de funcţionare a băncii noastre centrale, din 1881 până în 1890, la baza emisiunii monetare a BNR  se găsea - potrivit ana­lizei lui Victor Slăvescu - „ceva aur şi foarte mult argint“. P.P. Carp, un sus­ţinător aprig al etalonului aur, îşi exprima regretul că deşi în temeiul legii din 1867 - care acceptase bimetalismul - România avea doar în teorie dublul etalon, pentru că de  fapt avea un etalon de argint. Carp susţinea nevoia unei reforme monetare pe bază de aur. Ceea ce avea să se înfăptuiască în 1890, când prin lege stocul de argint al Băncii Naţionale avea să fie înlocuit cu stocul de aur. Legea obliga BNR să aibă „o rezervă metalică de aur“ care să acopere cel puţin 40 la sută din suma bancnotelor în circulaţie.

După ce, treptat - începând cu momentul izbucnirii Primului Război Mondial - etalonul aur a devenit istorie în întreaga lume, BNR a continuat totuşi să cumpere aur, mai ales sub constrângerea pierderii întregului tezaur  depozitat la Moscova. A cumpărat aur sub imperativul cerinţei de a da consistenţă rezervelor sale internaţionale.

De interes continuă să fie rolul aurului şi  în prezent, când nu mai sunt confecţionate monede din acest metal; şi când circulaţia banilor nu mai este acoperită cu aur din rezervele băncilor centrale. Acesta este şi motivul pentru care, în rezervele internaţionale gestionate de BNR, dominantă este ponderea valutelor şi nu a aurului. Dar aurul conferă un spor de încredere în rezervele strânse de Banca Naţională.

Tezaurul băncii  noastre centrale are istorie. O istorie care-i conferă o inestimabilă valoare morală. De aurul depozitat la Moscova şi de aurul acumulat de BNR în răstimpul de peste o sută de  de ani  sunt legate evenimente istorice tulburătoare. 

Cantitatea de aur, deţinută acum de BNR, e fixă: 103,6 tone. Valoric însă fluctuaţiile  o duc în sus ori în jos, după cum se mişcă pe pieţele internaţionale preţul aurului. Cum am scris deja, după ‘89 Banca Naţională nu a vândut nici un gram de aur! Doar a cumpărat!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO