De mai bine de un an - după ce, în noiembrie 2022, preţurile de consum urcaseră pe vârful cel mai înalt, cu 16,76 la sută - România a pus punct inflaţiei. La 1 decembrie 2022 a început dezinflaţia. Preţurile cresc… dar cresc mai încet, tot mai încet, astfel că până în decembrie 2023 inclusiv rata anuală a coborât la 6,61 la sută. Cu mult sub linia de prognoză.
Dincolo de ce arată procentele - care dau certitudinea că actualul ciclu al creşterii preţurilor înregistrează pierderi substanţiale de înălţime - importante sunt detaliile legate de calitatea acestui proces. Cu o excepţie - când rata anualizată a inflaţiei a crescut de la 15,07 în ianuarie la 15,52 la sută în februarie - descreşterile au avut loc lună după lună şi au fost semnificative. Asta în ceea ce priveşte tabloul general. Dar principala probă, care ne ajută să înţelegem mai bine că dezinflaţia are un parcurs solid, o dă analiza celor trei sectoare ale pieţei de consum: mărfurile alimentare, mărfurile nealimentare şi serviciile.
În sectorul mărfurilor alimentare, cu produse de interes major pentru populaţie, caracteristica dominantă (atât în 2021 cât şi în 2022) a fost aceea că raidurile câtorva „lebede negre” au stricat media generală. În noiembrie 2022, când inflaţia era în vârf, ratele anualizate la pâine, cartofi, ulei, ouă, zahăr au înregistrat cote de creştere între 25 şi 60 la sută. Dezinflaţia din 2023 a calmat mai cu seamă tocmai preţurile acestor produse. Începând încă din primăvară, din mai, ratele lunare la pâine, unt şi zahăr şi-au încetinit simţitor creşterea. Pe când alte preţuri, între care cele la lapte, la cartofi şi ouă, chiar au scăzut. În august, în tabloul alcătuit de INS, o coloană întreagă - cu preţurile la pâine, cartofi, fructe proaspete, ulei, carne, lapte, brânză, unt, ouă - era cu minus. Semn că preţurile acestor mărfuri au scăzut. În decembrie, s-a ieftinit şi cafeaua, în timp ce alte rate şi-au încetinit creşterea fiind înregistrate cu zero înainte de virgulă.
Mărfurile nealimentare - între care îmbrăcămintea, încălţămintea, medicamentele, maşinile de spălat sau de gătit, detergenţii, automobilele, motocicletele, combustibilii, electricitatea, gazele naturale, energia termică, ţigările, cosmeticele - constituie un tablou extrem de diversificat al comportamentului lor ca principale producătoare de… inflaţie. Gazele, bunăoară! Decizia autorităţii de energie privind liberalizarea preţurilor a fost dată în vara lui 2020. Şi totuşi, timp de un an, până în iulie 2021, n-au făcut niciun fel de presiune inflaţionistă. Chiar au avut câteva luni cu semnul minus. În iulie însă au produs primul şoc - creştere a preţurilor cu 20,49 la sută într-o singură lună. Creştere ce s-a reflectat integral în rata anuală. Al doilea şoc a venit în octombrie: plus încă 21,23 la sută. Rata anuală a urcat la 46,07 la sută. Apoi, din câteva creşteri ceva mai cuminţi, a urcat la 61,57 la sută. În iunie 2022 era sus de tot - 89,50 la sută. Electricitatea în schimb, al cărei preţ a fost liberalizat în ianuarie 2021, a produs instantaneu un şoc de 18,38 la sută. A fost gongul care a ridicat cortina pe scena ciclului inflaţionist ajuns acum în anul al patrulea. Din ianuarie 2023, şi gazele, şi electricitatea, împreună cu alte mărfuri din acest sector au contribuit activ la dezinflaţie, de-a lungul întregului an, cu rate lunare purtând semnul zero ori chiar minus.
Sectorul servicii, al cărui desfăşurător l-am analizat într-un comentariu precedent, a închis anul 2023 „în forţă”. În sensul că „s-a răzbunat” şi după ce, timp de doi ani şi jumătate, a contribuit la calmarea inflaţiei, în ultima jumătate a anului 2023 a rupt în jur de un procent din dezinflaţie.
Aşadar, 2021 şi 2022 au fost ani de inflaţie galopantă. O inflaţie „de împrumut” în sensul că am primit-o pe canalele dezordinei globale a preţurilor. Şi, ca de fiecare dată când preţurile cresc, şi în aceşti doi ani au crescut, problemele greu de rezolvat în tot mai multe dintre cele şapte milioane de gospodării ale populaţiei s-au accentuat. În 2023 însă, asa cum se vede din cifrele de mai sus, s-a întors roata. Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. Preţurile, crescând mai încet, au luat ceva din presiunea pe care au exercitat-o timp de doi ani asupra întregii societăţi. Dar încă strănută. Iar gospodăriile populaţiei încă suferă - ceea ce înseamnă că garda rămâne închisă. Inflaţia a predat ştafeta dezinflaţiei, dar potrivit unui mai vechi obicei - ce ne este bine cunoscut şi din cele şase cicluri inflaţioniste precedente - lasă în atmosfera generală emoţiile negative pe care ea le-a provocat.
Şi mai e ceva. Mulţi cred că inflaţia este totuna cu costul vieţii. E drept că inflaţia se regăseşte în costul vieţii, cu o pondere semnificativă, dar nu are cum să fie pus semnul egal între cei doi indicatori. Pentru că nu pot fi perfect suprapuse costul vieţii, care reprezintă un cerc întreg, cu segmentul de cerc care este inflaţia. Din acest motiv, deseori, în dezbaterile publice sunt trecute în contul inflaţiei multe alte cheltuieli din afara pieţei de consum. Concret: sunt adunate în tabloul inflaţiei, deşi n-au nicio legătură cu acest tablou, cumpărăturile făcute de o parte ceva mai restrânsă a populaţiei, care achiziţionează locuinţe, terenuri, lucrări de artă, blănuri, bijuterii, acţiuni la bursă, participaţii la capitalul unor firme private. Toate aceste cumpărături, care sunt socotite investiţii, nici nu urcă şi nici nu coboară inflaţia, a cărei definiţie îi conturează cu precizie terenul de acţiune: „Creşterea generalizată a preţurilor de consum”.
Cercul acestor cheltuieli, care nu sunt legate direct de inflaţie, este mai larg. Sunt de luat în calcul, cu deosebire, plăţile din gospodăriile populaţiei făcute în contul impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale care, de asemenea, nu au legătură cu rata inflaţiei. Urmează chiriile - cele nereglementate de stat - care fiind influenţate de inflaţie au crescut considerabil în acest an. Şi, negreşit, dobânzile bancare, meditaţiile copiilor, serviciile cumpărate de gospodării, domeniu în care piaţa la vedere este concurată puternic de piaţa neagră.
Toate aceste cheltuieli, care nu sunt reţinute în calculul inflaţiei, umflă costul vieţii. Cât priveşte însă inflaţia, este notabil faptul că - dincolo de definiţia care deja s-a oficializat, rezumată la creşterea generalizată a preţurilor de consum - este şi ea tot un impozit. Desigur, un impozit diferit de celelalte, în sensul că nu e stabilit prin lege. De regulă, acest tip de impozit este perceput pe consum, şi este plătit de populaţie în momentele în care sistemul preţurilor eşuează în dezordine.
