EUROSTAT, zilele trecute, a definitivat şi a difuzat în toată lumea prima serie de cifre reprezentative pentru tabloul PIB-urilor celor 27 de ţări din Uniunea Europeană, înregistrate în 2023. Ceea ce înseamnă că avem deja, în două scheme, rezultatele comparative pentru fiecare dintre cele patru trimestre. Prima schemă, ce redă variaţiile procentuale de la un trimestru la altul, este relevantă sub două aspecte: avem imaginea exactă, de-a lungul a patru etape, a dinamicii creşterii economice în fiecare ţară; şi, totodată, vedem câte din vorbele ce s-au vânturat un an întreg, despre „iminente” recesiuni, sunt acum confirmate de cifrele finale. În timp ce a doua schemă, în care sunt comparate procentele trimestriale din acest an cu procentele din aceleaşi trimestre ale anului trecut, ne ajută să înţelegem mai bine esenţa scorului final, de la sfârşitul anului trecut, faţă de anul 2022, în fiecare ţară.
Această serie de cifre va fi urmată de altele. Vom afla, în lunile ce urmează, câte miliarde de euro s-au adunat, în 2023, în contul PIB-ului fiecărei ţări dintre cele 27 din UE. Sau cât reprezintă aceste miliarde împărţite la numărul de locuitori ai fiecărei ţări, în baza calculelor făcute separat pentru cele din zona euro şi pentru cele care n-au intrat încă în această zonă. Şi, mai cu seamă, care este locul fiecărei ţări în clasamentul bunăstării după ce EUROSTAT va calcula PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare.
Sunt milioane şi milioane de calcule de făcut, acesta fiind şi motivul pentru care rezultatele vin atât de târziu, peste tot în lume. Şi, unul dintre motivele - chiar dacă nu singurul - pentru care „armatele” de jurnalişti de la marile publicaţii sau de la marile agenţii s-au străduit zi de zi, încă din toamna anului trecut, să desluşească detaliile paradoxului american. De ce e…posomorâtă populaţia Statelor Unite? Şi de ce, în sondajele de opinii, în jur de
60 la sută dintre americanii interogaţi declarau că sunt nemulţumiţi pentru că ţara lor e în recesiune? Deşi analiştii riguroşi vedeau că economia americană adună rezultate între cele mai bune din lume. Şi iată că, în zilele din urmă, nu doar sentimentele pieţelor, ci şi sentimentele gospodăriilor populaţiei se schimbă încetul cu încetul. Cifrele reprezentative pentru PIB-ul SUA, circulate şi recirculate în toată lumea, vin cu două concluzii edificatoare. Prima: anul trecut, nici măcar o singură clipă, Statele Unite n-au fost în recesiune. A doua: procentajele trimestriale, ce exprimă comparaţii cu rezultatele trimestriale din 2022, au urcat de la un trimestru la altul. Până la un semnificativ 3,1 la sută în trimestrul al IV-lea. Semnificativ… în sensul că un astfel de procentaj e greu de obţinut în vremurile noastre.
Să revenim însă la tabloul Eurostat. Ceea ce ne interesează, cu deosebire, este conturul imaginii României aşa cum se reflectă în acest tablou. Nu am ajuns la 3,1 la sută în trimestrul IV, ca americanii, dar am avut 3,2 la sută în trimestrul al doilea, fiind atunci unica ţară din UE cu acest scor. În patrulaterul relevant pentru analizele economice şi financiare din regiunea noastră, propus de guvernatorul BNR, cuprinzând România, Cehia, Polonia, Ungaria, conducem detaşat. În competiţia cu zona euro, cifrele noastre sunt mai bune decât cele obţinute de Germania, Danemarca, Franţa, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia, Irlanda, Estonia, Letonia, Lituania. Scorurile noastre îmi aduc în minte un dicton de demult. Paradoxal însă în ceea ce ne priveşte. Îl parafrazez: când ne comparăm găsim motive de satisfacţie. In schimb, când ne analizăm… vedem că mai avem multe de îndreptat. Inclusiv cu referire la structura PIB-ului nostru.
E drept, am obţinut şi un PIB „vitezoman”, dacă avem în vedere anii 2006-2008, când creşterea economică a urcat până la rate anuale de 8 şi de 9 la sută. Sau, după recesiunea din 2009-2010, când am înregistrat reveniri semnificative, cu creştere economică de până la 8 la sută, care a susţinut sporurile salariale din acei ani după ce criza lovise dur nivelul de trai al populaţiei. Nici în vremea crizei de la cumpăna deceniilor unu şi doi, nici după criză, banca noastră centrală nu s-a lăsat ademenită de euforia din ţările bogate şi n-a deschis până la refuz robinetele cu bani ieftini, cu dobânzi de referinţă coborâte până la zero, pentru a stimula în forţă producţia de bunuri şi pentru a dinamiza serviciile. Redresarea economiei noastre a fost susţinută cu dobânzi rezonabile şi cu o politică de creditare care nu a lăsat niciodată loc pentru supraîndatorarea populaţiei şi a companiilor din economia reală.
Apropo de economia reală. Moştenisem, de la vechiul regim, nu doar structură demodată a economiei, ponderile dominante revenind industriei, agriculturii şi serviciilor, ci şi o mentalitate învechită cu privire la rolul serviciilor. După decembrie 1989 au urmat, până la 1 ianuarie 2007 când România a aderat la Uniunea Europeană, trei etape de adaptare la economia de piaţă. O etapă, vizând mai mulţi paşi, din 1990 până în 1997, a fost marcată de liberalizarea preţurilor. Plătită cu inflaţie de trei cifre. O altă etapă, scurtă, din 1997 până în 1999, a fost de acomodare cu pieţele libere. Iar în a treia etapă, din 2000 până în 2006 inclusiv, a fost efectiv pus în aplicare programul pe termen mediu de pregătire pentru aderare. O etapă în care preocuparea pentru creştere economică pe baze moderne a fost împărţită egal între industrie, agricultură şi servicii. În această etapă li s-a acordat şi serviciilor o preocupare sporită, fapt ce s-a soldat cu creşterea ponderii lor în PIB până la 48 la sută. Efectul a fost de două ori benefic. În primul rând PIB-ul României, după trei ani (1997, 1998 şi 1999) de recesiune, a luat un avânt remarcabil. În 2006 ritmul de creştere a fost de 8 la sută. În al doilea rând, opt ani de avânt al PIB-ului, în duet cu o pronunţată dezinflaţie, au adus o creştere evidentă a nivelului de trai al populaţiei…
Apoi a venit criza. O criză globală, ale cărei efecte am început să le resimţim puternic în toamna lui 2008. În cei
16 ani, care au trecut de atunci, PIB-ul însuşi a fost restructurat în esenţa sa. Iar serviciile, de asemenea restructurate, au dobândit o pondere dominantă ca resursă cu rol major în formarea PIB-ului şi cu o contribuţie sporită în creşterea valorii adăugate. Subiect ce va fi dezvoltat în comentariul de săptămâna viitoare.
