Eveniment

Avon bate la usa consumatorilor chinezi

11.04.2005, 18:03 18

Compania Avon, liderul mondial in vanzarea directa de produse cosmetice, a anuntat zilele trecute ca a primit aprobarea guvernului chinez sa inceapa testarea vanzarilor directe in anumite parti ale tarii, relateaza Financial Times. China a interzis vanzarea directa in 1998, deoarece a considerat ca acest mod de a face afaceri se aseamana cu "vanzarile piramidale", care au provocat mari pierderi financiare consumatorilor chinezi. Zece companii straine, specializate in vanzari directe, printre care si Avon, au putut ramane pe piata chineza dupa intrarea in vigoare a acestei legi, cu conditia ca acestea sa renunte la vanzarea directa in favoarea hypermaketurilor si a magazinelor de cosmetice. China ofera liderului mondial in vanzarea directa de produse de frumusete cele mai multe posibilitati de crestere a vanzarilor. Oficialitatile chineze au aprobat desfasurarea testarii vanzarii directe doar pentru Beijing, Tianjin si pentru provincia Guangdong. China este al optulea consumator mondial de cosmetice si al doilea din Asia, dupa Japonia. Piata chineza a cosmeticelor valoreaza 14 miliarde yuani (1,13 miliarde euro), conform datelor furnizate de Asociatia Chineza a Industriei Cosmeticelor si Parfumurilor. Andrea Jung, directorul executiv al Avon Cosmetics, a declarat ca vanzarile pe 2004 ale Avon in China au crescut cu peste 40% fata de cele din 2003, totusi ea a refuzat sa dea publicitatii si valoarea acestor vanzari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO