Eveniment

„Cine ia banii de la gura întreprinderii rămâne flămând“. Fermierul Nicolae Sitaru reacţionează la editorialul din ZF Agrobusiness

„Cine ia banii de la gura întreprinderii rămâne...

Autor: Gabriel Razi

29.04.2014, 00:04 1425

Fermierul Nicolae Sitaru, proprietarul Elsit Com din Ialomiţa cu 2.300 de hectare de teren agricol, a avut ieri prima reacţie la editorialul de deschidere din suplimentul ZF Agrobusiness, apărut luni împreună cu Ziarul Financiar, care a arătat că în agricultură încasările medii sunt de 2.000 euro/hectar şi profitabilitatea medie de 800 euro/hectar.

Nicolae Sitaru a spus că cifrele nu sunt valabile în totalitate pentru producţia de cereale şi seminţe oleaginoase, dar a precizat că aceste pieţe sunt într-adevăr profitabile şi că în piaţă vor rezista doar cei care readuc în companie o parte din profiturile obţinute.

„Cine ia banii de la gura întreprinderii rămâne flămând. Cei care nu au investit au rămas în urmă“, spune Nicolae Sitaru.

Articolul de deschidere din suplimentul ZF Agrobusiness a arătat ca fermierii din România au avut a şasea rată medie a profitului din UE anul trecut, cu o marjă brută medie de 40%.

Datele sunt rezultatele unor calcule simple prin împărţirea producţiei agricole totale de 18 miliarde de euro şi a valorii adăugate brute (un indicator macroeconomic agregat similar unui profit brut) la cele 8,3 milioane de hectare de teren arabil. Întreg setul de date este extras din portalul Eurostat, oficiul european de statistică.

Articolul a arătat că în ultimii zece ani creşterile de productivitate în agricultură sunt minime în condiţiile în care Uniunea Europeană a pompat 10 miliarde de euro în această piaţă prin subvenţii directe şi proiecte de investiţii pe fonduri europene.

În acelaşi timp, o parte din fermieri s-au grăbit să scoată profitul din companii şi să îl investească în produse de statut social precum autoturismele de lux.

 

Agricultura începe să producă bani buni

Fermierii români sunt pe locul şase la rata medie a profitului brut obţinut din agricultură în Uniunea Europeană deşi sunt printre cei mai puţini productivi. Un hectar de teren aduce încasări de 2.000 de euro şi profit brut de 860 euro.

Banii plasaţi în agricultură se întorc în mai puţin de cinci ani în conturile investitorilor în timp ce în alte domenii primii cinci ani sunt de piedere.

Bilanţurile producătorilor agricoli cu teren în România şi cu acţiuni tranzacţionate pe Bursele europene sunt clare: marja de profit brut este cel puţin 40% iar cea netă de 15%.

Cifrele sunt printre cele mai mari din economie şi depăşesc cu mult calculele managerilor din retail, producţia de încălţăminte, îmbrăcăminte sau construcţii.

Puţini fermieri vorbesc în public despre aceste cifre iar liderii agricultorilor au pe agenda de discuţii taxa pe stalp, subvenţia la motorină, ritmul de plată al subvenţiilor sau subvenţiile pentru bovinele defavorizate. Cuvantul cheie este subvenţia ñ plătibilă cât mai repede, cât mai mare şi fără condiţii de performanţă.

Uniunea Europeană a plătit 10 miliarde de euro agricultorilor din România în ultimii şapte ani din subvenţii directe pe teren şi fonduri europene. Productivitatea la porumb este mai mare cu 3% faţă de acum zece ani iar cea la grâu numai cu 12%. Ambele ritmuri de creştere ţin România în coada clasamentului UE al productivităţii dar părcările de la târgurile şi evenimentele agricole au ajuns să fie adevărate saloane auto în mediul rural.

Citiţi articolul de la care a plecat această dezbatere în suplimentul ZF Agrobusiness şi pe zfcorporate.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO