Eveniment

Economistul polonez Witold Orlowski, invitat special la Gala ZF 2019 din 21 noiembrie: Vor mai ieşi şi alte ţări din UE? Sau vom putea menţine credinţa că beneficiile legate de apartenenţa la UE sunt superioare?

Profesorul Witold Orlowski, spe­cialist polonez în economiile est-europene: Pentru a înţelege lumea modernă, trebuie să învăţăm să ne adaptăm încontinuu, „trebuie să învăţăm cum să trăim“

Profesorul Witold Orlowski, spe­cialist polonez în economiile est-europene: Pentru a înţelege lumea modernă, trebuie să învăţăm să ne adaptăm încontinuu, „trebuie să învăţăm cum să trăim“

Autor: Catalina Apostoiu

19.11.2019, 00:08 917

Graniţa care împarte Europa în ţări foarte angajate în procese de integrare şi ţări, în special din regiunea noastră, care nu sunt la fel de angajate devine din ce în ce mai clară şi mai vizibilă. Din nefericire, Polonia aparţine grupului de ţări în care societăţile încep să devină din ce în ce mai puţin convinse de logica integrării europene, declara profesorul Witold Orlowski în cadrul unei dezbateri găzduite de Olivia Business Center, un centru de afaceri din oraşul polonez Gdansk.

Din acest motiv apar întrebări dacă situaţia se va calma şi vom reveni la normalitate, armonie şi cooperare sau dacă situaţia se va înrăutăţi. În acest moment, nu ştim ce se va întâmpla, astfel încât ambele scenarii, pozitiv şi negativ, sunt posibile.

„Trăim în vremuri foarte dificile şi nesigure. Vom vedea ce scenarii se vor materializa. Pot veni vremuri calme, sau, din contră, problemele pot escalada“, spune profesorul Witold Orlowski, specialist în economie est-europeană.

În Europa, venirea lui Emmanuel Macron la preşedinţia Franţei a calmat temerile că Uniunea va fi erodată de un val de populism. Însă poate fi imaginat un scenariu în care în actualul mandat popularitatea lui Macron scade la doar 5%.

Pentru a înţelege lumea modernă, trebuie să învăţăm să ne adaptăm încontinuu, „trebuie să învăţăm cum să trăim“, apreciază profesorul Witold Orlowski.

Dacă actualii lideri nu-şi îndeplinesc promisiunile, frica va reveni, mult mai puternică. După Trump poate veni un alt preşedinte, mai populist nu doar la nivelul declaraţiilor, ci şi al respectării promisiunilor. Astfel, sunt veridice în acelaşi timp cele două scenarii, cel al unui calm global şi gradual şi cel al problemelor din ce în ce mai mari, mai ales în lumea occidentală.

Creşterea importanţei economiilor în curs de dezvoltare poate contribui la această situaţie. Este vorba de ascensiunea Chinei şi Indiei. Această ascensiune are loc cu reducerea influenţei Vestului. Lumea vestică nu este doar o comunitate politică. Este şi o comunitate de valori. Lumea în care valorile vestice vor fi în defensivă va fi o lume mai rea din punctul de vedere al occidentalilor. Va fi o lume în care democraţia, libertatea, drepturile omului vor conta mai puţin.

„Astfel, avem pe de o parte schimbările globale, pe care nu le vom putea opri şi care,

într-o anumită măsură, reduc rolul Vestului, iar pe de alta avem în lumea noastră occidentală cele două scenarii mai sus menţionate, cel al instalării calmului şi revenirii armoniei economice şi sociale şi cel al escaladării problemelor“, spune Orlowski.

„Apoi, avem ţări ca Rusia, care sunt aşteptate de foarte mult timp să devină state ale lumii vestice şi să adopte valorile vestice. Astăzi, aceste ţări se îndepărtează mult mai vizibil de această viziune.“

O altă problemă perturbatoare este cea a imigraţiei. Această situaţie va dura probabil la nesfârşit. În Africa populaţia creşte, iar schimbările climatice vor împinge oamenii afară de pe continent. Pot urma noi valuri de refugiaţi. astfel de probleme au o importanţă semnificativă. Asupra unora dintre ele est-europenii nu au niciun control. Dar unele reprezintă provocări la care lumea estică participă pentru că este o societate care aparţine Occidentului şi Uniunii Europene.

Revenind la posibilitatea ca şi alte ţări să urmeze exemplul Marii Britanii în a părăsi Uniunea Europeană, apare întrebarea dacă UE nu s-ar putea dezmembra în urma unei reafirmări a suveranităţii statelor sale membre, Polonia şi Italia alăturându-se grupului de ţări nemulţumite.

Şeful Consiliului European Donald Tusk, de exemplu, avertiza recent că guvernul polonez ar putea împinge ţara către un posibil Polexit.

Partidul de guvernământ din Polonia (PiS) insistă că nu are nimic împotriva statutului de membru al UE. Jaroslaw Kaczynski, liderul acestuia, spune că partidul său nu este interesat de Polexit.

O coaliţie de partide din opoziţie a avertizat la rândul său înaintea alegerilor parlamentare europene din mai că partidul eurosceptic PiS ar putea scoate Polonia din UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO