Eveniment

Guvernul va dubla pragul pentru achiziţii publice fără licitaţie, la 30.000 €

Guvernul va dubla pragul pentru achiziţii publice fără licitaţie, la 30.000 €

Foto Shutterstock

30.07.2012, 00:05 1470

Pragul valoric al contractelor de la care autorităţile pot cumpăra direct produse, servicii sau lucrări, fără a fi obligate să iniţieze licitaţii publice, va fi dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro, pentru achi­zi­ţiile sub acest plafon urmând să fie eliminată şi garanţia de participare.

Noile reguli sunt incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică legislaţia achiziţiilor publice şi care a fost discutat deja în Guvern în primă lectură. Autoritatea contractantă trebuie să transmită către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în cel mult cinci zile de la data realizării unei achiziţii directe a cărei valori estimate depăşeşte echivalentul în lei a 3.000 euro, o notificare privind denumirea şi datele de identificare ale operatorului economic, obiectul şi valoarea achiziţiei, cantitatea achiziţionată.

Modificările sunt argumentate în document prin "flexibilizarea şi transparentizarea" procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, având în vedere şi gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene. Ordonanţa ridică uşor şi plafoanele pentru care sunt obligatorii regulile aferente unei achiziţii publice, stabilind că legislaţia în domeniu se aplică pentru un contract a cărui valoare estimată este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al 5 milioane euro (faţă de 4,84 milioane euro în prezent), în cazul lucrărilor, sau este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al 200.000 euro (faţă de 193.000 euro), în cazul unui contract de servicii.

Majorarea plafoanelor are consecinţe directe asupra limitelor în cadrul cărora autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de intenţie. Pentru publicarea anunţului de achiziţie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pragul valoric al contractului de furnizare sau de servicii creşte de la 125.000 euro la 130.000 euro şi de la 387.000 euro la 400.000 euro, în funcţie de tipul autorităţii contractante, şi de la 4,84 milioane euro la 5 milioane euro pentru un contract de lucrări.

"În orice situaţie, autoritatea contractantă asigură, la cerere, operatorilor economici implicaţi acces la informaţiile din ofertele contracandidaţilor", este o altă prevedere din proiectul de ordonanţă, argumentată prin "creşterea transparenţei în proceduri şi eliminarea practicilor actuale, excesive, de ascundere a unor informaţii sub pretextul confidenţialităţii lor".

În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuţia unui ansamblu de lucrări care presupune şi furnizarea de echipamente, instalaţii, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată va fi determinată avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu. Valoarea estimată va cuprinde însă şi procentul de "diverse şi neprevăzute", aşa cum acestea au fost definite de către proiectant în devizul general calculat. Astfel, valoarea contractului va fi estimată de către compartimentul de achiziţii-investiţii al autorităţii contractante pe baza devizului general întocmit de către proiectant.

"Candidatul/ofertantul nu are dreptul ca, în cadrul aceleiaşi proceduri, să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei oferte şi ca terţ susţinător în cadrul aceleiaşi sau unei alte oferte, sub sancţiunea excluderii acesteia din urmă", este o altă măsură prezentată în ordonanţă cu scopul de a elimina înţelegeri posibile sau presiuni asupra ofertanţilor din partea furnizorului unic.

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice va evalua, înainte de transmiterea spre publicare a anunţului de participare, conformitatea documentaţiei de atribuire, dar fără ca această evaluare să mai aibă în vedere şi caietul de sarcini. Astfel, se propune eliminarea evaluării specificaţiilor "pur tehnice" ale caietului de sarcini de către ANRMAP, cu argumentul că astfel va fi redus termenul necesar evaluării conformităţii documentaţiei de atribuire.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels