Microîntreprinderile şi întreprinderile mici sau mijlocii din România ar putea atrage fonduri de maximum 450.000 de lei de la stat pentru dezvoltarea businessului, prin programul naţional de microindustrializare, care va fi lansat în luna iulie, potrivit reprezentanţilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
„Perioada de lansare a apelului pentru Programul naţional de microindustrializare este prevăzută pentru luna iulie. Bugetul alocat este de 74,3 milioane de lei, credite de angajament. Suma maximă nerambursabilă/beneficiar este de 450.000 lei şi contribuţia proprie a beneficiarului de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile“, conform răspunsului transmis pentru ZF de reprezentanţii ministerului.