Eveniment

Nicolae Eugen Crişan, primul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, omul care a realizat prima legislaţie pentru asigurări din România, a încetat din viaţă

Nicolae Eugen Crişan, primul preşedinte al Comisiei de...
15.12.2017, 12:58 921

Nicolae Eugen Crişan, Director general adjunct al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), a încetat din viaţă azi-noapte, a anuntat Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Cu o carieră începută cu mai bine de 40 de ani în urmă, Nicolae Eugen Crişan a fost unul dintre cei mai experimentaţi oameni din domeniul asigurărilor. El a fost numit din 2001 în poziţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În mandatul lui Crişan, de prim preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, s-au pus bazele sistemului de supraveghere şi funcţionare a pieţei asigurărilor din România, în sens modern.

”Trecerea în nefiinţă a domnului Nicolae Crişan este o pierdere grea atât pentru Fond, prin prisma contribuţiilor sale profesionale deosebite, cât şi pentru toţi angajaţii instituţiei, cărora le-a fost un bun prieten încă de la început”, a anunţat FGA. 

Nicolae Eugen Crişan a fost imediat după 1990 director al Oficiului de Supraveghere a Activităţii de Asigurare si Reasigurare din Romania. Acest oficiu a fost precursorul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care, la rândul său, a fost absorbită în cadrul ASF.

Imediat după 1990, activitatea de asigurări din România era exercitată doar de firmele care s-au desprins din Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS), şi anume ASIROM şi Astra. Ulterior au apărut alte companii de asigurare private. OSAAR funcţiona în cadrul Ministerului de Finanţe, unde fusese funcţionar înainte de 1989 şi Nicolae Crişan, căruia cunoştinţele apropiate îi spuneau Nicky.

El a organizat practic activitatea de asigurări din România, din punct de vedere al legislaţiei şi supravegherii, când puţini cunoşteau în România modul în care trebuie organizată această piaţă. A formulat proiectele de lege împreună cu echipa sa, după care se conduce şi astăzi piaţa asigurărilor. A contribuit decisiv la reforma legislaţiei din asigurări pentru a fi conformă cu legislaţia Uniunii Europene.

Nicolae Crisan era un om neconflictual, care iubea consensul şi care încerca să găsească soluţii pentru a contribui la dezvoltarea pieţei de asigurări.

El a fost din generaţia celor care au plecat din Ministerul de Finanţe pentru a construi pieţele financiare din România: piaţa de asigurări, piaţa bancară, piaţa de capital. Astfel, a fost coleg în Ministerul de Finanţe cu Florin Georgescu, acum prim-guvernator al BNR şi cu Stere Farmache, care a fost mulţi ani preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti.

Nicolae Eugen Crişan avea un fel de a fi foarte calm şi se documenta bine înainte de a aborda o situaţie, o anumită problemă sau înainte de a răspunde la întrebări. Era foarte deschis cu presa şi disponibil să explice, în anii '90, despre principiile industriei asigurărilor şi despre felul în care a proiectat legislaţia de profil din asigurări pentru ca piaţa să fie supravegheată bine şi să atragă noi investiţii.

În timpul mandatul său de la CSA, au venit mari companii din Europa şi Statele Unite ale Americii să investească în România, multinaţionale precum AIG, AVIVA (Anglia), Allianz (Germania) sau Generali (Italia). A traversat şi momente dificile când companii precum Metropol şi Grup Ar, firme axate pe RCA, au intrat în faliment. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels