Eveniment

Noua lege a pensiilor ocupationale, cel mai devreme peste un an

09.03.2005, 00:00 21

Noua lege a pensiilor ocupationale ar putea intra in vigoare in ianuarie 2006, cea a pensiilor administrate privat urmand sa se aplice cel mai devreme din ianuarie 2007, a declarat ieri Mihai Seitan, secretar de stat din Ministerul Muncii si presedintele Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale.


"Aceste doua legi, care au fost adoptate anul trecut, nu pot fi aplicate pentru ca nu au norme de aplicare. In plus sunt prost facute si foarte restrictive. Intentionam sa le refacem pana in vara prin proiecte de lege care sa fie dezbatute in Parlament. Nu sunt adeptul ordonantelor de urgenta pentru ca, daca apelam la acest sistem, ordonanta intra in vigoare si, daca va suferi modificari in cadrul dezbaterilor parlamentare, va complica si mai mult lucrurile", a spus Seitan.


Legea privind pensiile ocupationale a fost aprobata la sfarsitul lui 2004 si a intrat in vigoare la inceputul acestui an.


Fondurile de pensii ocupationale sunt, asa cum le spune si numele, legate de activitatea deponentilor. Acestea sunt infiintate la propunerea sindicatelor sau a reprezentantilor salariatilor de comun acord cu patronul/ patronatele.


La aceste fonduri contribuie, in mod facultativ, angajatii care vor sa-si suplimenteze pensia publica, precum si angajatorii lor.


"In primul rand trebuie sa modificam termenul de intrare in vigoare pentru ca in prezent legea nu se poate aplica si intentionam sa largim gama de acces la aceste fonduri", a spus Seitan.


In forma actuala legea limiteaza numarul participantilor la schemele de pensii ocupationale, eliminand posibilitatea includerii personalului angajat la societati cu datorii catre bugetul de stat si furnizorii de utilitatii, salariatii bugetari si cei ai intreprinderilor mici si mijlocii.



"In ceea ce priveste legea pensiilor administrate privat, este necesara extinderea participarii obligatorii la toti cei sub 35 de ani, si nu numai la cei care semneaza pentru prima data un contract de munca. In plus, intentionam sa le oferim posibilitatea si angajatilor de 45 de ani sa subscrie optional la fondurile de pensii private", a mai spus Seitan.



Legea prevede ca numai angajatii in varsta de pana la 35 de ani nou intrati pe piata fortei de munca sunt obligati sa subscrie la fondurile de pensii private.



Contributia este limitata la doua puncte procentuale din cota datorata bugetului asigurarilor sociale.



Seitan a mai spus ca urmeaza sa fie realizata o analiza financiara asupra influentelor pe care le va avea extinderea participarii la aceste fonduri asupra bugetului asigurarilor sociale, dar a apreciat ca deficitul care se va crea ar putea fi acoperit din credite de la institutii financiare internationale precum Banca Mondiala sau BERD.



Presedintele Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale a mai spus ca intentioneaza sa reformeze si actualul sistem public de pensii prin externalizarea unor "prestatii necontributive" cum sunt alocatiile pentru cresterea copilului sau in-demnizatia pentru concediu medical.



"Ne gandim, de exemplu, sa mutam indemnizatia pentru concediu medical in zona asigurarilor de sanatate, iar din bugetul asigurarilor sociale sa se plateasca numai pensiile si ajutorul de deces", a spus Seitan. miruna.lebedencu@z.fro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels