Eveniment

PIB-ul României a atins 1.600 mld. lei în 2023, cel mai înalt nivel din istorie. România ajunge, practic, a douăsprezecea putere economică din Europa, după Danemarca şi înaintea Cehiei, Finlandei sau Portugaliei

Autor: Răzvan Botea

11.04.2024, 00:07 22317

Când vine vorba de PIB pe cap de locuitor, cel mai folosit indicator pentru nivelul de trai dintr-o ţară, România rămâne însă la coada Uniunii Europene şi doar Bulgaria are un PIB per capita mai mic.

Produsul Intern Brut al Româ­niei, adică valoarea adăugată care se produce în ţară, a ajuns la 1.600 mld. lei în 2023, conform celor mai recente date statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Este cel mai mare nivel din istorie, iar  PIB-ul a crescut de 2,5 ori numai în ultimii 10 ani, de la 640 mld. lei în 2013, la peste 1.600 mld. lei în 2023.

Economia României a înregistrat o creştere reală de 2,1% în 2023, adică avansul Produsului Intern Brut minus inflaţie, care umflă PIB-ul. În euro, PIB-ul României a ajuns la 320 mld. în 2023, iar în 2024, conform prognozelor, ar trebui să spargă bariera de 350 mld.

Economia României a crescut constant în ultimii ani, cu excepţia anului 2020, când lockdownul a trimis toată lumea în recesiune, odată cu impunerea restricţiilor şi cu ruperea lanţurilor de aprovizionare din Asia. În rest, economia a înregistrat creşteri an de an, chiar dacă unele sectoare au crescut cu două cifre, cum a fost cazul IT-ului, sau alte sectoare au scăzut, cum a fost cazul industriei în ultimii cinci ani.

Ultima scădere a PIB, în afară de scăderile din 2020, a fost în primul trimestru din 2023, când economia scădea, an/an, cu 1,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO