Eveniment

Ponta: Aşa cum s-a convenit cu FMI, a doua tranşă de majorare a salariilor va fi în decembrie

Ponta: Aşa cum s-a convenit cu FMI, a doua tranşă de majorare a salariilor va fi în decembrie

Foto: Razvan Chirita

Autor: Mediafax

09.05.2012, 10:54 305

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, în legătură cu declaraţiile şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, privind creşterea salariilor bugetarilor, că a doua tranşă de majorare va fi aplicată la 1 decembrie, aşa cum s-a convenit în negocierile cu Fondul.

"Decizia am luat-o ieri, se va aplica pentru că este în conformitate cu negocierile pe care domnul Florin Georgescu le-a purtat cu FMI", a spus Ponta, întrebat despre declaraţiile lui Jeffrey Franks privind creşterea salariilor bugetarilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat despre data la care va fi acordată ce-a de-a doua tranşă de majorare, premierul a răspuns: "1 decembrie".

Recuperarea totală a salariilor de la nivelul din iunie 2010 va fi posibilă doar anul viitor, întrucât Guvernul a decis să plătească banii aferenţi contribuţiilor reţinute la pensii şi nu poate majora salariile cu mai mult de 8%, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

"Am convenit să permitem o uşoară relaxare a ţintei de deficit cash, de la 1,9 la 2,2% din PIB. (...) Suma disponibilă nu va fi suficientă pentru a permite recuperarea totală imediată a salariilor, cât şi a contribuţiilor plătite de pensionari. Ceea ce rămâne până la recuperarea totală la salarii urmează să fie acordat anul următor", a declarat Franks.

El a arătat că Guvernul a ales să majoreze salariile cu 8% la 1 iunie şi să aloce suma rămasă pentru plata contribuţiilor achitate de pensionari.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor va fi acordată în luna decembrie şi că pensionarii vor primi în tranşe lunare banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate, confirmând astfel informaţiile MEDIAFAX.

El a arătat că prima tranşă de majorare a salariilor cu 8% va fi aplicată din luna iunie.

În prima şedinţă, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a oprit încasarea de către stat a cotei de asigurări de sănătate pentru pensii mai mari de 740 lei, percepută până în prezent peste limita legală.

Săptămâna viitoare, tot prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va decide majorarea salariilor cu 8% pentru bugetari de la 1 iunie, urmând ca restul sumelor să fie acordate în luna decembrie, a precizat şeful Executivului.

"Tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, vom începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii peste 740 lei. De la 1 iunie, în tranşe lunare, exact cum le-a fost luat de guvernele trecute, va fi restituit de Guvernul actual", a adăugat Ponta.

Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul varianta ca a doua tranşă de majorare a salariilor în sectorul bugetar să fie acordată în luna decembrie, după alegerile parlamentare, ceea ce ar evita încălcarea Legii responsabilităţii fiscale.

Legea responsabilităţii fiscale stabileşte că nu pot fi emise acte normative pentru majorarea salariilor sau a pensiilor cu şase luni înainte de alegeri.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO