Eveniment

Putin lansează un atac dur la adresa Poloniei: Moscova va riposta iminent la orice agresiune împotriva Belarusului

Putin lansează un atac dur la adresa Poloniei: Moscova...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

21.07.2023, 16:43 504

Rusia va riposta militar dacă Polonia va lansa agresiuni împotriva statului Belarus, a avertizat vineri preşedintele Vladimir Putin, denunţând inclusiv activităţi poloneze în colaborare cu Ucraina şi Lituania.

"Lansarea oricărei agresiuni asupra statului Belarus, membru al Uniunii cu Rusia, ar fi considerată o agresiune împotriva Federaţiei Ruse şi va primi o ripostă cu toate mijloacele de care dispunem", a afirmat Vladimir Putin, citat de site-ul Tagesschau.de şi de agenţia Reuters, cu ocazia unei reuniuni a Consiliului Naţional de Securitate.

Vladimir Putin a denunţat şi presupusele planuri ale Poloniei de a utiliza o unitate militară creată împreună cu Lituania şi Ucraina pentru presupuse ambiţii teritoriale în zonele vest-ucrainene. Liderul de la Kremlin a declarat că Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) a obţinut detalii despre intenţiile Poloniei. "Ar fi o unitate bine-echipată cu planul de a fi utilizată în operaţiuni pe teritoriul Ucrainei. Acest proiect ar avea rolul declarat de garantare a securităţii vestului Ucrainei, dar, de fapt, ar fi ocuparea ulterioară a acestor teritorii. Perspectivele sunt evidente: dacă unităţile poloneze ar ajunge în Lviv sau în alte zone din Ucraina, vor rămâne acolo permanent", a acuzat Vladimir Putin, citat de agenţiile Tass şi Interfax.

Polonia a decis miercuri să transfere unităţi militare în estul ţării, la frontiera cu Belarus, din cauza riscurilor generate de Grupul paramilitar rus Wagner. "Antrenamentele şi exerciţiile militare ale armatei belaruse cu Grupul Wagner constituie o provocare. Comisia pentru Siguranţă Naţională a analizat posibile ameninţări, precum dislocarea unităţilor Grupului Wagner. Prin urmare, Ministerul Apărării şi preşedintele Comisiei pentru Siguranţă Naţională au decis să transfere unităţi militare în estul ţării", a declarat Zbigniew Hoffmann, secretarul Comisiei pentru Siguranţă Naţională de la Varşovia.

Anterior, Guvernul Poloniei anunţase suplimentarea cu 500 de membri a forţelor de securitate de-a lungul frontierei cu Belarus. Varşovia se teme de un nou val de imigranţi extracomunitari şi de activităţile Grupului paramilitar rus Wagner, transferat temporar în Belarus după informaţiile privind o tentativă de complot în Rusia.

Ministerul Apărării de la Minsk a comunicat recent că organizează exerciţii militare la frontiera dintre Belarus şi Polonia, inclusiv cu participarea combatanţilor Grupului paramilitar rus Wagner.

"Decizia Poloniei de suplimentare a forţelor de securitate de-a lungul frontierei cu Belarus constituie un motiv de îngrijorare. Urmărim cu multă atenţie activităţile Poloniei, care este un stat agresiv", a declarat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24