Eveniment

"Printul Banatului" a fost retinut

20.05.2005, 20:05 15

Omul de afaceri de origine siriana Zaher Iskandarani urma sa fie prezentat aseara magistratilor cu propunerea de arestare preventiva, dupa ce procurorii de la Parchetul instantei supreme au emis pe numele lui o ordonanta de retinere de 24 de ore, informeaza surse judiciare. Potrivit surselor citate, Iskandarani este acuzat de concurenta neloiala, folosire fara drept a unei marci, evaziune fiscala, contrabanda si constituire de grup criminal organizat. Ieri dupa-amiaza, in timp ce era scos din sediul Parchetului instantei supreme, dupa mai multe ore de audieri, Zaher Iskandarani a declarat presei ca dosarul sau este unul "fabricat". Iskandarani a fost prins, in noaptea de miercuri spre joi, in Lugoj. Miercuri seara, zeci de politisti si jandarmi au descins in forta la fabrica de tigari a lui Iskandarani, din localitatea timiseana Sacalaz (langa Timisoara), precum si in mai multe apartamente din diferite zone ale orasului. Potrivit unor surse judiciare, in fabrica au fost descoperite mai multe timbre false si documente. Iskandarani, supranumit si "printul Banatului", este unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri arabi stabiliti in Romania. In 1994, el a inceput construirea fabricii de tigari de la Sacalaz, aflata la cativa kilometri de Timisoara. El a intrat in vizorul autoritatilor ca urmare a implicarii in contrabanda cu tigari, prin firme inregistrate in Cipru, Republica Moldova si Bulgaria. In 1997, a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru fals, uz de fals, evaziune fiscala, contrabanda si instigare la contrabanda si chiar complicitate la crima, fiind inchis in Penitenciarul Codlea. El a ramas in puscarie pana in 2001, cand a fost eliberat si s-a intors la afacerile sale. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels