• Leu / EUR5.0949
  • Leu / GBP5.8931
  • Leu / USD4.4419
Eveniment

Se umflă ţara de „obiective de interes naţional“. Doar că pentru ele nu există niciun ban

Se umflă ţara de „obiective de interes naţional“....

Autor: Iulian Anghel

19.08.2019, 00:05 598

În urmă cu 4-5 ani, România avea începute în jur de 40.000 de proiecte publice/cu fonduri UE  ♦ Nimeni nu mai ştie astăzi cum stau lucrurile, dar „listei de priorităţi“ i se adaugă proiecte de miliarde de euro care nu au niciun şfanţ alocare.

 

Ultimul „obiectiv de interes naţional“ intrat pe lista guvernului este Autostrada Moldovei - A 8 pe hârtie - , care ar urma să lege Iaşul de Târgu-Mureş. Ministrul transporturilor Răzvan Cuc a anunţat la finalul săptămânii trecute, citat de Mediafax:. „Vom introduce în următorul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu-Mureş - Târgu-Neamt, Târgu-Neamţ - Iasi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut. Vom păstra legătura, să spunem, o dată la două săptămâni, ne vom întâlni să vedem exact toţi paşii care s-au făcut până acum pe aceste obiective. Pentru că eu faţă de o parte dintre dânşii mi-am luat nişte angajamente în luna aprilie când am fost la Iaşi, pe care le-am respectat ca şi termene (sic!), dar şi dânşii au avut o viziune vizavi de strategia de implementare de care este foarte bine să ţinem în momentul în care vom implementa acest obiectiv“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
GALA Women in Power 2026
Urmează ZF Capital Market Summit
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0949
Diferență: 0,0039
Ieri: 5.0947
Azi: 4.4419
Diferență: -0,0225
Ieri: 4.4429
Azi: 5.8931
Diferență: -0,0305
Ieri: 5.8949