Mediafax.biz Exclusiv

Proprietarii Grand Arena au pierdut un proces de 1 mil. euro cu Cegis

Proprietarii Grand Arena au pierdut un proces de 1 mil. euro cu Cegis

Victor Ciupuliga

Autor: Cristi Moga

08.12.2011, 18:53 1610

Consultanţii susţin că deşi au închiriat 127 de spaţii în Grand Arena, inclusiv cel al magazinului Carrefour, pricipalul chiriaş, nu au fost plătiţi, proprietarul reziliind contractul la momentul deschiderii proiectului, în martie 2009.

Patru luni mai târziu, când au renunţat şi la administrarea proiectului, Cegis a dat în judecată proprietarii Grand Arena, care la rândul lor au solicitat daune interese pentru felul în care a Cegis a gestionat contractul de comercializare a spaţiilor, semnat încă din 2005.

Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat la începutul acestei săptămâni, pe 6 decembrie, dând câştig de cauză celor de la Cegis, dar decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

"Obligă pârâta-reclamantă (Euroinvest Intermed - n.red.) să plătească reclamantei-pârâte (Cegis- n.red.) suma de 3.672.214,67 lei (inclusiv TVA) reprezentând remuneraţie de comercializare, precum şi suma de 566.047,36 lei, reprezentând dobânda aferentă, calculată până la data de 31.03.2011. (...) Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 106.677,27 lei cheltuieli de judecată", se arată în decizia publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Centrul comercial Grand Arena este deţinut de familia oamenilor de afaceri Harfi din Franţa, care nu a comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.

Grand Arena avea la momentul deschiderii un număr redus de spaţii ocupate, iar situaţia nu s-a schimbat nici în prezent, etajul superior al proiectului fiind aproape gol.

Reprezentanţii Cegis, firmă care administrează în prezent proiectele Carrefour Orhideea şi Cora Pantelimon din Bucureşti, precum şi TOM din Constanţa, spun că la momentul deschiderii numărul redus de magazine funcţionale a fost determinat şi de predarea târzie a anumitor spaţii, sarcină care cădea în responsabilitatea proprietarilor.

Euroinvest Intermed a anunţat la momentul deschiderii că a investit aproape 190 mil. euro în proiectul din cartierul bucureştean Berceni, care numără printre chiriaşi Carrefour, Decathlon, Altex, Kiabi sau Intersport. Cegis este o firmă franceză condusă de către Hami Bouyacoub, în calitate de CEO, şi Jibril Semour, director pentru Europa de Est, care a realizat anul trecut venituri de 1 mil. euro pe piaţa locală. Cegis a fost reprezentat în acest dosar de avocatul Laura-Mihaela Istrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO