De aproape 29 de luni de inflaţie devastatoare, banca centrală ţine în prim-plan trei obiective: 1) calmarea preţurilor; 2) stimularea economisirii în gospodăriile populaţiei; 3) susţinerea creşterii economice. Trei obiective ce ar fi fost greu de echilibrat, dacă nu imposibil, doar cu o strategie care s-ar fi rezumat la calibrarea dobânzii de politică monetară. Pentru asta, BNR şi-a activat întregul arsenal de care dispune.
Desigur, calcularea corectă a dobânzii de referinţă - care s-a înscris pe o linie de echilibru, descurajantă pentru inflaţie fără să încurajeze recesiunea - a fost şi a rămas misiunea cea mai grea. La recenta întâlnire cu presa, guvernatorul s-a referit la dobânda de 7 la sută, ce nu a mai fost mişcată de mai bine de patru luni. Cu faţa la cifrele de pe ecranele din sala „Mitiţă Constantinescu“ a rostit răspicat: „Încep să cred că este limita de sus!“…
Să judecăm! BNR a mizat pe o dobândă real-negativă, sub rata inflaţiei, deci. Mai exact, cât jumătate din rata inflaţiei până în decembrie 2022. Iar în 2023, când rata anuală a inflaţiei a coborât, în aprilie, până la 11,23 la sută - cea mai categorică scădere de la o lună la alta - BNR a decis să nu mai mişte dobânda de politică monetară. Va fi posibil, în decembrie, să vedem echilibrând-se în jurul aceleiaşi valori, de 7 la sută, şi inflaţia, şi dobânda?
Într-un alt plan, am văzut că „păstrarea controlului ferm al lichidităţii în sistemul bancar“ - obiectiv important pe care BNR mizase vreme îndelungată - nu mai apare între deciziile de politică monetară ale CA al BNR. Motivul ţine de flexibilitatea băncii noastre centrale în alegerea strategiilor. Când „mercurul termometrelor“, care măsoară nivelul lichidităţii în băncile comerciale, urcă… nu are rost să fie înăsprită politica monetară pe acest palier.
În schimb un alt obiectiv, la fel de important - „menţinerea nivelurilor actuale ale rezervelor minime obligatorii ale pasivelor în lei şi valută din instituţiile de credit“- îl regăsim în toate pachetele de decizii ale şedinţelor de politică monetară. Tendinţa firească, pe acest palier, este ca nivelul rezervelor minime obligatorii să scadă. Până unde? Până la limita acceptată la BCE! Să scadă… dar nu în vremuri grele!
Aceste decizii, ce exprimă în fond o înăsprire a politicii monetare, sunt departe de a fi fost adoptate numai prin raportări la mediul intern. Inflaţia e globală, e un flagel ce produce suferinţă în toată lumea, aşa că atât analizele ce au precedat aceste decizii, cât şi votul din Consiliu, au ţinut seamă - cum se arată expres în fiecare comunicat de după şedinţele de politică monetară - de ce se întâmplă în toată lumea. Au fost deci analizate confruntările cu inflaţia ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed şi BCE, dar şi ale celor din Cehia, Polonia şi Ungaria. Pentru că România nu este singura ţară lovită de sarabanda scumpirilor.
E cert: trăim împreună cu celelalte ţări din lumea largă sub presiunea unei inflaţii agresive, care muşcă zdravăn din venituri, făcând să scadă puterea de cumpărare a banilor. Sunt vremuri ce împing mase largi ale populaţiilor de pretutindeni, de la copii la bătrâni, să restrângă consumul, lovind astfel în creşterea economică.
În acest context, pe fondul unei crize globale, a intervenit o schimbare radicală în politica monetară a băncilor centrale. Din Apusul îndepărtat până în Extremul Orient. De la relaxare la înăsprire!
Acum vreo 10-11 ani, imediat după ieşirea din prima criză globală a acestui secol, cele mai importante bănci centrale din lume au deschis uşa pentru Marea relaxare, făcând ca dobânzile de politică monetară să coboare agresiv către zero sau până la zero. Decizie urmată de cumpărarea, de către bancile centrale, a unui mare număr de obligaţiuni ale guvernelor sau ale companiilor. Efectul? Bani mulţi şi ieftini, care să susţină redresarea economică, în împrejurarea în care inflaţia părea un dragon în adormire. Presa lumii a descris fenomenul ca un val mare, în creştere, ce a făcut să urce toate „bărcile“.
Acesta a fost fluxul. Acum e refluxul. Valul se retrage. Marea Relaxare a rămas undeva în urmă. E un timp nou, specific unor împrejurări noi, sub imperiul Marii Înăspriri. Dobânzile nu mai privesc în jos. Vremea dobânzilor mici a trecut.
Inflaţia globală curentă - care a marcat o creştere explozivă în martie 2022 în multe părţi ale lumii, fără să-şi fi atins vârful, dovadă fiind faptul că a continuat să urce şi în aprilie pe cea mai mare parte a planetei -, se dovedise a fi o problemă greu de rezolvat. Întâi şi întâi prin ea însăşi. Apoi, pentru că începuse să fie potenţată de rănile provocate de războiul din Ucraina şi de perspectiva recesiunii. Europa contabilizase această problemă într-un cont de „extremă urgenţă“! România, de asemenea, şi-a deschis propriul „cont de urgenţă“, în care a înregistrat tot ce este legat de dinamica inflaţiei!
Ratele anuale, de până în vara anului 2022, din contul nostru, indicau creşteri mari la produsele nealimentare, umflate cu deosebire de preţurile la combustibili, electricitate, gaze naturale şi energie termică. În vara lui 2022, creşterile s-au echilibrat cu indicii preţurilor de consum la mărfurile alimentare. Pentru ca din toamnă, preţurile la produsele alimentare, cu deosebire la cele procesate, să ia avans. A fost, cum s-a exprimat plastic guvernatorul, „fenomenul efectelor de tura a doua“.
Trecând însă cu analiza dincolo de această generalitate, vom vedea în detalii că preţurile la alimente, cu o creştere anuală spectaculoasă, s-au dublat faţă de preţurile la mărfurile produselor nealimentare. Dublare adusă cu deosebire de scumpirile excentrice ale unor produse de bază cum sunt pâinea, cartofii, untul, zahărul. Dar cu o uşoară atenuare la lactate şi uleiul comestibil, produse ce suferiseră mari scumpiri la sfârşitul anului trecut.
Acum inflaţia coboară… încet. Dar coboară. Bătălia acestui an va fi pentru ieftinirea produselor alimentare. Începând cu pâinea cea de toate zilele.
