Sectorul public n-a renuntat inca la programul construirii unor "locuinte accesibile". Mai exact: ceva mai accesibile. In traducere: pe care sa le poata cumpara si cativa dintre romanii cu venituri modeste. Toate bune, numai ca lucrurile se complica dureros atat in zona finantarii, cat si in hatisurile juridice legate de terenuri. Multe dintre primariile care viseaza sa dezvolte proiecte de locuinte sociale n-au bani si cauta cu disperare investitori. Dar gasesc greu.
Piata locuintelor, socotita de multi analisti infloritoare, sufera inca din cauza repartizarii mult prea inegale a banilor in societatea romaneasca. Vanzatorii tin la pret, se arunca la sume exagerate, dar nu totdeauna le si le capata. Intre preturile afisate si preturile de tranzactii sunt diferente mari. Fiindca, in general, puterea de cumparare a romanilor creste incet. Exista o zona cu bani multi; dar cei mai multi romani n-au bani sa-si cumpere case la preturile pietei.
Totusi, locuinta continua sa fie o investitie rentabila. Inca din anii '90, in timp ce puterea de cumparare a leului a scazut, pe fondul unei inflatii galopante, cei ce au avut bani si au cumparat o casa ori mai multe au castigat. Casele au intrat in jocul speculatiilor. S-au facut bani multi din cumparari si vanzari de case. Din nefericire, aceasta bursa a locuintelor a dus la o crestere fabuloasa a preturilor. Casele, in Romania, indeosebi apartamentele de lux, au ajuns sa fie mai scumpe decat in alte tari, chiar si dintre cele dezvoltate.
Sigur, accesul liber si neingradit la locuinta este un drept al fiecarui cetatean. Plus obligatia ca statul sa incurajeze dezvoltarea constructiei de locuinte. Numai ca se naste o intrebare cardinala: cine sa plateasca?
In Romania, pretul caselor a devenit prohibitiv pentru cea mai mare parte a populatiei. In acest context, o solutie este sprijinirea eforturilor primariilor de a largi piata imobiliara prin constructia de locuinte sociale.
In scopul largirii protectiei sociale, a mai aparut posibilitatea unor credite subventionate. Pe un segment restrans insa. Sunt acordate unora dintre tineri, pentru construirea ori cumpararea locuintelor proprietate personala.
O sansa, pentru cei care n-au banii necesari constructiei sau cumpararii unei locuinte, in conditiile cresterii preturilor, o constituie creditul bancar. Acest tip de finantare ramane la latitudinea bancilor. Caci fiecare banca decide, potrivit propriilor interese si calculelor de eficienta, cui acorda si cui nu acorda imprumuturi pentru locuinte. Si in ce conditii: nivelul dobanzilor, cuantumul finantarii, durata, alegerea persoanelor care sa primeasca credite. Plus alegerea monedei in care se face imprumutul: lei sau valuta. Evolutia pietei valutare, din vremea din urma, ne arata ca, pentru cei platiti in lei, creditul acordat in valuta poate fi o capcana.
Pe o piata monetara concurentiala, intr-o situatie specifica, determinata de o inmultire a imprumuturilor pentru case fata in fata cu o oferta de case inca modesta, este normal ca bancile sa-si selectioneze cu multa atentie si cu rigoare clientela. Pe piata noastra bancara, creditele pe termen lung acordate in masa populatiei - pentru investitii imobiliare sau pentru achizitii de bunuri de consum de folosinta indelungata - restrictionate acum, vor fi intensificate in anii ce vin. Pana atunci, creditul pentru locuinte va creste continuu. Dar nu in proportii de masa.
Creditul pentru case izvoraste dintr-un contract intre doua parti. O parte e cea imprumutata. Alta: cea care acorda imprumutul.
Grijile cele mai mari revin partii care se imprumuta: sa plateasca ratele, luna de luna. Societatea beneficiind de doua ori: o data, apar stocuri de case noi; a doua oara, cei care si-au luat case pe credit vor avea o grija marita sa nu-si piarda slujba. Caci, daca isi pierd slujba, isi pierd casa. Ceea ce inseamna ca vom avea mai multa munca si mai multa performanta.
Dar griji mari are si partea care acorda imprumutul. Mai intai, e obligatoriu sa aiba ce sa imprumute. Sa fie finantata, pentru ca mai departe sa poata finanta. Apoi, i se cere sa fie cu ochii in patru in selectarea clientelei. Ca sa nu-si piarda banii acordand credite unor persoane care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Si, in egala masura, sa nu dea bani unor visatori. Unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea candva sa-si piarda sursa de venit. Si, in consecinta, sa-si piarda si casa.
Potrivit legii, creditul este definit ca angajament de punere la dispozitie a unei sume de bani. Desigur, in schimbul obligatiei celui ce-si construieste ori isi cumpara o casa de a rambursa suma imprumutata. Plus dobanda. Plus comisioanele.
Este de retinut ca legea largeste sfera finantatorilor prin activitati de creditare. Este inscrisa pe rol notiunea de institutii de credit, care sunt autorizate de Banca Centrala. Ele pot sa atraga depozite sau alte fonduri rambursabile si sa acorde imprumuturi in cont propriu. Legea nominalizeaza urmatoarele institutii de credit: 1) bancile; 2) cooperativele de credit; 3) institutiile care emit moneda electronica; 4) casele de economii pentru domeniul locativ. Ceea ce inseamna ca, in sistemul bancar, societatea romaneasca dispune deja de o gama completa de institutii de creditare, aliniata cerintelor Uniunii Europene. Plus IFN-urile (institutiile financiare nebancare) care sunt si ele supravegheate, acum, de Banca Nationala.
Romania are, asadar, in momentul de fata, un sistem al creditului ipotecar inchegat sub aspect juridic. Are legile, are reglementarile, inclusiv norme ale BNR. Acum e timpul ca sistemul sa fie consolidat si sub aspect operational.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
