Defazarea alegerilor pentru Preşedinţie şi pentru Parlament îşi poate arăta roadele acum, când USL are majoritatea pentru a guverna, dar nu şi puterea prezidenţială.
Preşedintele Traian Băsescu a fost oricum în aceşti ani, de multe ori, ca o voce a opoziţiei pentru propriul său guvern. De acum va avea ocazia să facă opoziţie în realitate, mai ales că în Parlament este firavă.
Situaţia are dezavantajul creării unei surse de instabilitate politică din nesfârşita ciorovăială care va exista fără îndoială între cele două puteri, guvernamentală şi prezidenţială.
Pe de altă parte, are avantajul că activitatea guvernului va putea fi amendată de către Preşedinte. Legile trebuie promulgate prin decret de preşedinte, iar ordonanţele de urgenţă trebuie aprobate prin lege, chiar dacă nu există termene limită pentru aprobarea lor în Parlament.
În plus, şi foarte important, este bine ca miniştrii să ştie că au un "duşman" la Cotroceni care are informaţii despre eventualele abuzuri. Se tot vorbeşte despre principiul împărţirii puterilor în stat - iată, ce împărţire mai bună decât aceasta, cu două tabere la putere. Din acest punct de vedere, este bună ruperea alegerilor de la Preşedinţie de cele de la Parlament.
Următoarele alegeri pentru Preşedinţie vor fi în 2014 şi 2019, iar Parlamentarele în 2016. Abia în 2024 se vor mai întâlni alegerile pentru Preşedinţie şi Parlament.
România trebuie practic să înveţe coabitarea în următorii ani, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, cel puţin asumat, şi nu conjunctural, cum a fost în anii 2007-2008, când foştii parteneri ai preşedintelui Băsescu din PNL i-au devenit adversari.
În context, premierul Ponta are ocazia să aducă în guvern şi câteva nume care nu sunt în armata politică. Ziarul Financiar face astăzi un exerciţiu (vezi paginile 4 şi 5), prin care a căutat câte trei specialişti în firmele private care ar putea sta oricând într-o poziţie de ministru al economiei, finanţelor sau transporturilor.
În mod normal, între mediul privat şi cel public ar trebui să fie o circulaţie a oamenilor de la vârf, pentru că responsabilităţile sunt la un moment dat similare.
Dincolo de oameni, se ridică întrebarea ce va face guvernul Ponta II diferit faţă de ceea ce a făcut guvernul Ponta I şi chiar faţă de ceea ce a făcut guvernul Boc. Până acum, guvernul Ponta s-a definit prin ceea ce a anunţat că nu va face: nu va majora taxele, nu va mai închide spitalele.
Bun, dar ce va face acest guvern? Ce decizii va lua cu privire la reforma în sănătate? Spaniolii nu vor sistem privat în sănătate, au ieşit câteva sute de mii pe străzi să susţină că sănătatea nu este un business, ce va face guvernul Ponta? Deocamdată nu a ieşit la iveală nicio opţiune strategică. Pur şi simplu a fost preluat ministrul Vasile Cepoi, care anterior fusese secretar de stat în guvernul Boc şi în guvernul Ungureanu şi proiectul său de lege.
La fel la Fonduri Europene. Leonard Orban, instalat de premierul Emil Boc, a fost preluat de guvernul Ungureanu şi ulterior de guvernul Ponta.
La Finanţe, oamenii care s-au instalat în mai 2012 în poziţii de secretar de stat strigau de pe margine înainte că vor o politică de creştere, că trebuie să formulăm în faţa FMI propunerile noastre, dar vocea nu li s-a mai auzit după ce au intrat în birourile de câteva zeci de metri pătraţi.
"Să ieşim din acordul cu FMI ar fi împotriva interesului naţional. Vom vorbi după alegeri, veţi vedea", au promis.
Sănătate, Fonduri Europene, Finanţe - dacă aceleaşi soluţii vor fi vânturate şi de acum înainte, degeaba a avut loc această schimbare.
Pentru că un guvern mai bine "păzit" nu va fi neapărat un guvern mai bun, fără o platformă nouă, cu aceleaşi figuri politice obosite, eventual şi implicate în diverse anchete penale, precum Chiuariu, Fenechiu sau veşnicul general Oprea.
Abia când ai o majoritate îţi poţi permite şi oameni noi, poţi să rişti. Se va vedea joi cât curaj are premierul Victor Ponta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
