Intr-o tara in care, prin forta istoriei, cultura economica nu areusit sa razbata la niveluri relevante electoral, stridentelepopuliste risca sa transforme in victima nu doar adversariipolitici ai promotorilor ferventi ai acestor stridente, ci insasicapacitatea de a duce o politica economica rationala, viabila, ininteresul cetatenilor acelei tari. Am sa ilustrez aceasta asertiuneprin doua dintre cele mai paguboase fixatii de politica economicape care "social democratia" romaneasca le afiseaza, pe cat deconsecvent, pe atat de lipsit de fundament.
Este vorba despre cresterea pensiilor pana la 45% din salariulmediu si de impozitarea progresiva a salariilor. Ambele, la primavedere, sunt cat se poate de legitime ca obiective de stanga. Darnumai la prima vedere. In conditiile concrete ale Romaniei, ambelear avea efecte devastatoare pentru capacitatea economiei de acreste sustinut, pentru ca traitorii acestei tari sa ajunga la unstandard de viata decent. De aceea, a le sustine acum - asa cum dealtfel se si intampla - echivaleaza cu a sustine mentinereaperpetua a subdezvoltarii, in numele echitatii sociale.
Primul dintre cele doua obiective poate fi demontat cu destulausurinta folosind cunostinte de aritmetica de clasa a IV-a. Inconditiile in care sistemul nostru de pensii se bazeaza pesolidaritatea inter-generatii (eu platesc pensia parintilor mei,copiii vor plati pensia mea), iar numarul pensionarilor de azi estede 1,3 la fiecare salariat platitor de taxe, rezulta ca o pensie de45% din salariul mediu se poate asigura cu o contributie sociala de58,5% din salariu. Atentie, numai pentru plata pensiilor!Asigurarile de sanatate, ocrotirea copilului, precum si sumelenecesare pentru a putea trece, in generatia viitoare, la un sistemde pensii prefinantat sunt basca! Asadar, atingerea dezideratuluideclarat ar presupune plata unor contributii sociale de vreo 65-70%din salariu. Isi asuma social-democratii nostri un asemeneaobiectiv? Daca da, sa o spuna deschis! (In treacat fie spus,urmarirea obsesiva a acestui obiectiv, care a dus acum doi ani lacresterea spectaculoasa a pensiilor, dar fara majorareacontributiilor sociale aferente, care ar fi fost imposibilapolitic, este raspunzatoare in buna masura de marasmul in care aintrat acum economia romaneasca).
In privinta cotelor progresive de impozit pe salariu, suntpregatit sa fiu de acord ca, in tari foarte dezvoltate, care nu isimai propun rate de crestere de peste 1-2% anual si care urmarescdoar echitatea sociala, impozitarea progresiva este legitima si,poate, sustenabila. (Spun poate pentru ca, pana la urma, dacaimpingi prea departe acest concept, dai chix, asa cum s-a intamplatcu faimosul "model suedez".) Dar am ajuns noi acolo? Nici pedeparte! Ceea ce ne trebuie sunt rate de crestere ridicate sisustinute pe o perioada lunga - care se pot obtine ocrotindu-i pecei care muncesc mai mult, stimulandu-i sa continue, nu luand saptepiei de pe ei.
Teorie? Nicidecum! Sa nu pierdem din vedere ca, atunci cand amtrecut la cota unica, in mai putin de un an veniturile statului dinimpozitele pe salarii au crescut, in loc sa scada, pe seamareducerii evaziunii si a cresterii economice indusa tocmai de cotaunica. Tara noastra a atras investitii mai multe, oamenii au foststimulati sa munceasca mai mult, fiind mai bine pentru toatalumea.
Ideologi de stanga incearca sa promoveze ideea ca din cota unicaau castigat mai mult cei cu venituri mari. Perfect adevarat! Dar cee rau in asta? Progresul presupune competitie, iar competitiapresupune cointeresare. Pana la urma, au castigat si cei mai putineficienti, mai putin competitivi, pentru ca le-a revenit si lor oparte dintr-o placinta care a crescut rapid. Cresterea salariuluiminim nu ar fi fost posibila fara cresterea productiei, asiguratain primul rand de cei competitivi. Drumul inapoi la impozitareaprogresiva ar avea exact efectul opus: resuscitarea evaziunii sidescurajarea cresterii economice. Singurul lucru pe care l-arrealiza ar fi asasinarea caprei vecinului din motiveideologice.
Desigur, ne putem gandi la cum ar arata economia noastra daca amavea contributii sociale de 70%, iar din ce ar ramane am mai lua40% impozit. Cresterea economica nu ar mai exista, investitorii -straini sau romani - si-ar muta afacerile in Bulgaria sau, cinestie, prin Asia, iar tinerii si-ar lua lumea in cap. Nicicandimpozitele mari nu au facut casa buna cu progresul si cuinitiativa. Intr-o lume atat de puternic interconectata, in caregranitele au ramas un fel de conventii inofensive, a promovapolitici bazate pe impozite mari inseamna a scoate tara respectivade pe harta economica a lumii.
Pentru toate acestea afirm cu tarie: cele doua tinte politiceale social-democratilor poate suna bine, de stanga, dar inrealitate sunt prost alese, pentru ca pretul atingerii lor ar fiperpetua subdezvoltare a tarii.
Ceea ce nu mi-e deloc clar este de ce social democratii nostrise inversuneaza atat doar impotriva veniturilor din muncasalariata, de parca singurul lor obiectiv ar fi sa nu ajungem,Doamne fereste, sa avem si noi o clasa de mijloc asezata siimplinita. In numele echitatii sociale dar fara a dauna atat degrav cresterii economice pot fi majorate alte impozite, cum ar fide exemplu cele pe proprietati, inclusiv pe terenuri agricole sauintravilane, pe mosteniri, pe castigurile din dobanzi sau la bursa,precum si pe castigul dintre pretul de cumparare si cel de vanzarela tranzactii imobiliare. Sa aiba vreo legatura cu faptul ca artrebui atunci sa plateasca si liderii politici, inclusiv cei "destanga"? Dar oare nu ar fi timpul sa se intample si minuneaasta?
Eugen Radulescu este director in BNR, fostpresedinte al bancilor Raiffeisen si CEC.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
