Tocmai am primit buletinul informativ al Centrului Patronal (al Cantonului Vaud cu capitala Lausanne, Elveţia). Centrul Patronal oferă companiilor, angajatorilor şi asociaţiilor profesionale o gamă largă de servicii: asigurări sociale, formare continuă duala, profesionala şi superioară, informare şi consiliere, întâlniri, conferinţe şi networking, etc. El joacă, de asemenea, un rol politic, reprezentând interesele membrilor săi şi ale sectorului privat în general. Acesta asigură si secretariatul Federaţiei Patronale Vaudoise (FPV), cea mai mare organizaţie economica din canton care reprezintă interesele economiei în faţa autorităţilor, a mass-media şi a publicului. Centrul Patronal ia poziţii pe teme care afectează direct sau indirect viaţa economică a cantonului.
In ultimul sau Buletin Informativ aflăm ca finanţele confederaţiei şi ale cantoanelor se află într-o stare de sănătate bună, reuşind să absoarbă sau să evite crizele cu o relativă uşurinţă. Da, aţi citit foarte bine.. Ni se mai spune ca eforturile contribuabililor nu au fost zadarnice, întrucât acestea permit autorităţilor publice nu numai să îşi acopere cheltuielile curente, ci şi să facă faţă cheltuielilor extraordinare sau să acumuleze rezerve (sic!). Cu toate acestea – ne mai spune buletinul informativ pe luna august - este important ca aceste rezerve să rămână transparente şi rezonabil de proporţionate. In plus mai aflam ca in urmă cu câteva zile, UBS a anunţat că renunţă la toate garanţiile acordate de Confederaţie în cadrul achiziţiei Crédit Suisse. Acest lucru înseamnă că finanţele Confederaţiei nu mai sunt în pericol în această afacere - aproximativ 200 de milioane CHF vor fi chiar încasate sub formă de dobânzi pentru împrumuturile acordate - iar contribuabilii nu vor trebui să plătească nota de plată. Este folosită aici expresia "cash out", deoarece cheltuielile neprevăzute ale Confederaţiei conduc rareori la creşteri reale ale impozitelor şi sunt de cele mai multe ori absorbite în rezultatele exerciţiului financiar, rezultând un deficit în limitele autorizate sau - de cele mai multe ori - un profit mai mic decât cel prevăzut. Si tot in acest film cu iz de science-fiction pentru orice roman care trăieşte de 33 de ani o cu totul alta realitatea, mai aflam ca, in general, conturile Confederaţiei sunt sănătoase. Pe parcursul ultimilor cincisprezece ani, doar ultimele trei exerciţii financiare, marcate de criza Covid, au produs rezultate negative (-16,9 miliarde în 2020, -9,7 în 2021 şi -2,4 în 2022); toate celelalte s-au încheiat cu ...profituri cuprinse între 1 şi 7 miliarde CHF. Şi în acest caz, există mai multe veşti bune pentru elveţieni: Confederaţia se aşteaptă acum ca deficitul de finanţare pentru 2023 să fie de 1,5 miliarde de franci elveţieni, în loc de 4,8 miliarde de franci elveţieni, aşa cum era prevăzut în buget. Această îmbunătăţire - în ciuda faptului că Banca Naţională a Elveţiei (BNS) nu va distribui niciun profit (da, BNS distribuie in mod curent profitul către cantoane si confederaţie!) se datorează faptului că nu vor fi necesare cheltuielile extraordinare prevăzute pentru mecanismul de salvare a sectorului energiei electrice. Trezorierii cantonali au, de asemenea, motive să zâmbească. În 2022, cei mai mulţi dintre ei vor fi încasat venituri mai mari decât cele prevăzute, închizându-şi astfel conturile cu profituri solide. Niciun canton nu are un deficit.
Cum e posibil? E posibil nu pentru ca milionarii lumii îşi ascund banii in băncile elveţiene cum spun vechile legende (Elveţia a renunţat la secretul bancar, participa la convenţiile EU de transparenta financiara si, in ciuda neutralităţii sale, aplica sancţiunile internaţionale). Tot ce a-ti citit mai sus e posibil pentru ca Elveţia are o economie rezistentă, capabilă să absoarbă fără prea mari dificultăţi crizele sanitare, geostrategice sau energetice. In plus, de cate ori apar pe plan internaţional indici economici îngrijorători, guvernul federala si cantonalele investesc masiv in lucrări publice pentru a susţine economia dans de lucru la cat mai mulţi subcontractanţi. Dar dacă soliditatea economiei se reflectă în finanţele publice, aceasta se datorează şi faptului că, an de an, persoanele fizice şi juridice (societăţi) plătesc impozite substanţiale, la un nivel care le permite nu numai să acopere cheltuielile curente ale autorităţilor publice, ci şi să facă faţă cheltuielilor extraordinare sau să acumuleze rezerve. În general, impozitele din Elveţia par relativ rezonabile în raport cu standardele internaţionale. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, Confederaţia elveţiană a aplicat un impozit direct care se dorea a fi temporar (Elveţia fiind un stat federal practica dubla impozitare iar in acest caz vorbim de impozitul federal direct), dar care este în prezent disproporţionat de …progresiv. În aceeaşi ordine de idei, un studiu recent realizat de Avenir Suisse (un „think tank independent care lucrează pentru viitorul Elveţiei, dezvoltând idei liberale, bazate pe cercetare şi pe sistemul de piaţa liberă”) evidenţiază efectul pervers al "progresiei la cald", care duce la o creştere insidioasă a cotei de impozitare şi, prin urmare, a cotei statului. În aceste condiţii, este greu de descris Elveţia ca fiind un paradis fiscal.
Definirea nivelului ideal de impozitare nu este o sarcină uşoară. Dacă impozitele sunt prea bine ajustate la nevoile curente ale statului, ele trebuie să fie majorate de fiecare dată când apare o cheltuială neprevăzută. Cum politica fiscală a Elveţiei urmăreşte să ofere contribuabililor predictibilitate şi regularitate, se considera ca este legitim să se perceapă puţin mai mult decât este strict necesar şi pentru a se poate face rezerve. Dar este important ca aceste rezerve să fie transparente, să fie clar identificabile în conturile anuale... şi să nu depăşească ceea ce este prudent şi rezonabil. Rolul fondurilor publice nu este acela de a acumula banii oamenilor pentru o perioadă şi fără niciun motiv. Cu alte cuvinte, atunci când statul se finanţează în mod regulat, lăsând în acelaşi timp surplusuri care se acumulează în mod inutil, atunci se reduc impozitele pentru ca – spune FPV - politicienii au dreptate să-şi exprime satisfacţia faţă de finanţele publice sănătoase şi solide, dar nu trebuie să uite, din când în când, să-i recompenseze pe cei care, prin eforturile lor, contribuie la această soliditate si nu sa-i penalizeze si mai mult.
Science-fiction? Tocmai m-am întors acasă la Lausanne de la Bucureşti unde de cca 33 de ani ne preocupa gestiunea deficitului si nicidecum gestiunea rezervelor. Desigur, România nu e Elveţia si chiar Italia, Franţa sau Germania sunt geloase pe modul riguros in care tara cantoanelor îşi gestionează banii. In România, pe mulţi i-a surprins decizia Premierului prin care Guvernul îşi angajează răspunderea in Parlament pe reforma fiscala. De aceasta data e vorba chiar de RASPUNDERE. De când se ştia ca acesta reformă trebuie sa fie implementată, au început mutări si mişcări strategice prin instituţiile statului in neaoşul stil creativ care ne caracterizează pentru a preîntâmpina cat posibil efectele reformei. Exista deja o bună experienţa de la momentul blocării posturilor care deşi blocate tot se înmulţesc cum zicea poetul. Linia cea mai scurtă intre doua puncte la noi este o ...sinusoida. In plus nici ANAF- ul cu a sa direcţie a Marilor Contribuabili nu prea a reuşit sa facă minuni pentru ca „jumătate din marii contribuabili nu au fost verificaţi nici măcar o dată în ultimii 10 ani, susţine chiar preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”, Dorin Modure. (ziarul Naţional din 23 August a.c)
Rolul acestor Mari Contribuabili (adică multinaţionalele, inamicul public numărul unu!) este esenţial pentru economia României. Ele creează locuri de munca pe care se pun taxe si impozite (mari) si tot ele contribuie la TVA. Rolul oricărui guvern este sa atragă caţi mai mulţi investitori pentru a crea locuri de munca! Oare nu orice contribuabil încerca sa-si optimizeze impozitele in limita posibilităţilor legale? Ne aşteptam la un profit ...etic? Este rolul legiuitorului si a instituiţilor statului sa împiedice transferul profitului si nu a firmelor sa se auto cenzureze. Există si in România ca si in alte tari o instituţie a preţurilor de transfer care a fost creata tocmai ca să nu se mai poată muta profiturile dintr-o parte în alta. Mai trebuie însă ca aceste măsuri sa fie si aplicate iar aici apar tot felul de teorii conspiraţioniste însă se uita de cea mai mare conspiraţie ce poate exista; sa-i dai cuiva o puşca fără gloanţe si fără sa-l înveţi sa tragă si sa-l trimiţi la vânătoare! Chintesenţa politicii in orice stat consta in decizia politica legata de rolului acestui stat, (in special in economie) si in final, cat de mult plătim taxe si impozite, cum putem sa le colectam si ce face statul cu aceşti bani. Când statul e risipitor si când colectarea e deficitara atunci poţi avea cele mai mari impozite din lume si nu poţi face minuni. Aici nu mai e vorba de „clasa politica e de vina” si nici ca „guvernul nu face nimic”. Toate instituţiile bugetare participa la acest joc. Sa ne miram deci ca premierului nu-i mai rămâne altceva de făcut decât sa-si asume răspunderea pentru a forţa începutul aceste reforme atât de necesara? Sa vedem însă cum va acţiona si proverbiala noastră creativitate in procesul de implementare care va urma. Aici Bruxellul este mult in urma noastră...
Ray F. Iunius este CEO al Winsedswiss Education Group (WEG) şi consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu.
