Tensiunea actuală dintre angajaţii dinMinisterul de Finanţe sau ai Ministerului de Interne şi guvernpoate fi explicabilă prin reducerea bruscă a veniturilor salariale- neclar de la cât la cât, având în vedere "ceaţa" salariilor dinsectorul public - dar arată şi lipsa restructurării din acesteministere.
Finanţele şi Internele au rămas unele dintre cele mai învechiteministere din România din punctul de vedere al organizării şideschiderii către public. Lipsa de transparenţă la angajări,promovarea în masă pe baza unor studii fictive în universităţiapărute ieri, straturile de angajaţi lăsaţi de fiecare partid carea trecut pe la putere în ultimii 4-5 ani au dus la crearea unormastodonţi birocratici.
Oricine vede suprapopularea din circumscripţiile financiare, pede o parte, dar a şi avut experienţa cozilor din aceste instituţii.Cum de sunt cozi când de partea cealaltă funcţionarii se calcă pepicioare? Şi cum să fie puşi să aştepte contribuabilii, adică ceice vin să aducă bani, nu să primească de la stat, când prima grijăa funcţionarilor ar fi să uşureze plata impozitului, că nimeni nuare nicio plăcere să plătească taxe. Explicaţia este că sistemul nueste gândit în funcţie de nevoile contribuabilului - care vreaeconomie de timp şi de deplasare - ci în funcţie de nevoile deplasare în diverse poziţii ale protejaţilor.
Cel mai simplu exemplu: România este probabil singurul stat dinEuropa unde cine are o casă închiriată plăteşte într-un locimpozitul pe casă - adică la Direcţia de taxe şi impozite aPrimăriei - şi într-un alt loc impozitul pe venitul obţinut dinînchirierea casei - adică la administraţia financiară de sector,care ţine de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF).Iar dacă trebuie să plătească o amendă, în altă parte! Latrezorerie. Sau alt exemplu: cine trebuie să-şi înregistreze omaşină abia cumpărată trebuie să facă şapte drumuri - la RegistrulAuto, la CEC, la Trezorerie, la Poştă pentru diverse taxe, laMinisterul de Interne, la Administraţia Financiară X pentru taxa depoluare, la direcţia de taxe a primăriei. De ce nu comunică toateaceste instituţii între ele în România şi nu există un ghişeuunic?
La Ministerul de Interne, integrarea Administraţiei a dus lacrearea altui mastodont. Nu mai puţin de 20 de direcţii în aparatulcentral, 20 de structuri subordonate, alte opt agenţii şiautorităţi. MAI a devenit un guvern într-un guvern şi nuîntâmplător este parcă o groapă a Marianelor pentru miniştri. Şi nuîntâmplător a ajuns să ocupe fosta clădire a Senatului din PiaţaRevoluţiei (tocmai foştii miliţieni au ocupat Piaţa Revoluţiei!),care are o suprafaţă mai mare decât clădirea Guvernului. Iar lanivelul secţiilor de poliţie, lipsa de transparenţă, tratamentuldispreţuitor al petenţilor, înfrăţirea în masă cu infractorii audevenit regulă. Se vede şi din modul cum arată aceste secţii: nuexistă spaţii de recepţie deschise, oamenii sunt trataţi cususpiciune, plângerilor nu li se răspunde cu anii.
Pe de altă parte, nici nu este vina oamenilor. Poate că au avutdirectori şi miniştri cărora nu le-a păsat de optimizareaactivităţii, ci de afacerile personale. De fapt, când un ministruare un salariu de 4.500 de lei (1.100 de euro) la o ţară cu un PIBde 120 mld. euro este evident că politica nu este decât o maredemagogie şi că 90% din timpul său nu este ocupat ce să facă pentruţară.
Aici este întreaga ecuaţie: când miniştrii mimează în modprogramatic că le pasă de ceea ce se întâmplă în administrareapublică şi economie, să vii să le ceri acum austeritatefuncţionarilor este lipsit de credibilitate.
Sistemul a ajuns de aşa natură încât este evident că nimeni nuconsideră poziţia de ministru ca un vârf al carierei în sectorulpublic, ci doar pentru posibilitatea ca printr-o semnătură săprimească câteva milioane de euro undeva într-un cont.
Când nu poţi justifica averi de milioane de euro obţinutelucrând la stat, când întreg sistemul este gândit de aşa naturăîncât să împiedice un parcurs profesional integru şi nu să îlpromoveze, este complicat să tai la jumătate salariile şi să crezică scapi fără ouă în cap.
Cine are de făcut afaceri să facă afaceri, iar administraţiapublică să fie sub conducerea celor care trăiesc din salariu înadministraţia publică. Nici Angela Merkel, nici David Cameron sauNicolas Sarkozy nu fac afaceri imobiliare sau în construcţii cum auminiştrii noştri. Cine te crede când spui că îţi pasă de ce seîntâmplă în administraţie când nu aparţii unui corp de oamenipolitici care să trăiască din indemnizaţia de parlamentar dacă suntîn opoziţie sau cea de ministru la putere?
De fapt, lucrurile sunt legate. Ministerul de Interne a devenitadevăratul guvern, acolo este adevărata putere pentru cămajoritatea oamenilor politici au, normal, dosare. Sistemul a fostgândit diabolic: cine vrea să facă carieră în administraţie când unministru câştigă 4.500 de lei? Numai cei care pot obţine avantajepe lângă funcţie, adică cine încalcă legea. Şi atunci cine aredosarele are puterea. Simplu. Restul este un permanent dans descenă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
