Statistic, anul 2023 a consemnat cel mai ridicat nivel al produsului intern brut (PIB) înregistrat de România, respectiv 1.605 miliarde de lei, adică 321 de miliarde de euro.
PIB înseamnă valoarea adăugată pe care o aduc companiile private şi de stat, valoarea adăugată pe care o aduce statul în economie într-un an. Din această valoare adăugată se plătesc salarii, se fac economii, se fac investiţii.
Nu multă lume crede că România este în cea mai bună formă din punct de vedere economic din toată istoria ei. Prea mulţi cred că eram mai bine înainte, deşi ei nici ştiu cum era atunci, mulţi fiind născuţi chiar după 1990.
Deşi stau 15-20 de minute la coadă la Velocita (puteţi citi aici ce am scris în urmă cu patru ani), pe Calea Victoriei din Bucureşti, pentru o îngheţată care nu este ieftină deloc, deşi au cel mai ridicat nivel salarial sau antreprenorial, corporatiştii, ca să le spun aşa, dar nu numai ei, cred că România merge prost şi nu ne mai facem bine deloc. Nu mai spun ce gândesc ei şi cum comentează viaţa politică stând la coadă. Deşi nu recunosc, ei ar vota cu AUR sau cu oricine altcineva care ar fi împotriva sistemului, împotriva celor care au confiscat puterea. “Nimeni nu-i mai scoate la pensie pe ăştia”, este una dintre expresiile folosite.
Acestea sunt discuţiile pe care le auzi la o coadă nu pentru ulei, făină, zahăr, mălai sau pâine.
În weekend Calea Victoriei este arhiplină, terasele, gelateriile, cafenelele sunt full şi nu prea am auzit multă lume să se plângă de preţuri. Toată lumea se bucură de vremuri. Nici nu ai crede că eşti în România, unde numai străinii au o părere bună despre noi şi despre viaţa de aici.
Miercuri am fost la Cluj şi era la fel. Piaţa Unirii era plină, terasele erau full, cu oameni din toate categoriile, spre deosebire de Bucureşti, toată lumea se bucura de soare şi de vremuri.
La Cluj, cum spuneau participanţii la Conferinţa ZF Investiţi în România! organizată împreună cu CEC Bank, dacă nu ai 1.000 de euro pe lună şi nu ai apartamentul tău să nu plăteşti chirie, nu prea poţi să trăieşti bine cu ce îţi rămâne.
Nu ştiu cum este în celelalte oraşe din ţară, de nivelul doi, trei sau patru - unele au avut noroc, altele aşteaptă să aibă noroc de investiţii care să ridice zona şi să aducă salarii mai bune -, dar în principalele oraşe se poate trăi destul de bine.
După cum spunea un invitat la conferinţa de la Cluj, doi medici români, care ajunseseră şefi de secţii într-un spital din Germania, s-au întors în ţară, la Cluj, pentru că acum este mai bine aici. Aceste exemple sunt o excepţie, dar sunt.
Statistic, salariul mediu în România a ajuns la 1.000 de euro, mai precis 981 de euro în februarie 2024. În termeni reali, adică după ce scădem inflaţia, salariul mediu a avut în februarie o creştere reală de 6,5% faţă de februarie 2023.
De peste un an, creşterea salarială depăşeşte inflaţia, adică creşterea preţurilor, iar acest lucru se vede în creşterea economiilor la bănci sau în creşterea achiziţiilor de titluri de stat Fidelis şi Tezaur, care oferă dobânzi mai mari decât dobânzile bancare.
În februarie am ajuns la cel mai ridicat nivel al depozitelor populaţiei în bănci, începând de la banii din conturile curente, depozitele clasice şi conturile de economii, soldul total ajungând la 343 de miliarde de lei, în lei şi valută.
Dacă nu am fi avut o creştere reală a salariilor, oamenii nu prea ar fi avut bani de pus deoparte.
Aceeaşi situaţie o înregistrăm şi la nivelul depozitelor pe care companiile le au la bănci, soldul înregistrat în februarie fiind de 239 de miliarde de lei, în lei şi valută.
Creditele date de bănci companiilor sunt de numai 209 miliarde de lei, în lei şi valută, deci raportul dintre credite şi depozite este de 87%.
Deşi am crede că acest surplus se localizează în companiile mari, în multinaţionale, care fac jumătate din afacerile totale din economie, Cristian Sporiş, vicepreşedintele pe corporate al Raiffeisen Bank, spune că surplusul, adică lichiditatea în exces, se regăseşte mai degrabă la microîntreprinderi, la companiile mici şi mijlocii, iar creditele mai mari decât depozitele sunt la companiile mari. Companiile mari investesc mai mult decât pun deoparte, în timp ce celelalte companii, care sunt în marea lor majoritate româneşti, stau pe cash, investind prea puţin.
Bineînţeles că economia nu este formată numai din datele statistice, ci şi din lucrurile pe care oamenii le văd în fiecare zi mergând pe stradă (Citiţi aici opinia lui Iulian Anghel, editor ZF), mergând în autobuze sau cu metroul, citind ştirile despre spitale sau chiar interacţionând direct cu sistemul românesc de sănătate, lucrând cu administraţia publică fanariotă şi birocrată care a confiscat puterea etc.
Deşi au cele mai mari salarii sau câştiguri înregistrate până acum, oamenii se raportează şi la alte lucruri şi sunt nemulţumiţi.
PIB-ul nu este realizat/format uniform (sunt oraşe, judeţe unde activitatea economică merge, sunt alte zone unde activitatea economică nu mai există) şi nici nu este distribuit uniform între angajaţi, pensionari, companii etc.
Unii câştigă mai mult, alţii câştigă mai puţin, dar pe medie suntem cu PIB-ul la cel mai ridicat nivel din istorie.
Sunt oraşe unde ai vrea să locuieşti, unde copiii au o şansă, dar sunt şi oraşe de unde lumea fuge, iar cei rămaşi sunt prizonieri în apartamentele şi în cartierul lor.
Nu ştiu dacă creşterea PIB va ajunge şi în aceste oraşe, zone, dar până atunci să consemnăm aglomeraţia corporatistă de pe Calea Victoriei din Bucureşti şi din Piaţa Unirii din Cluj, care îi determină pe unii să rămână şi să muncească aici.
