Opinii

Sorin Pâslaru, ZF: România începe să meargă pe sârmă pe pieţele financiare internaţionale: se duce spre un serviciu al datoriei externe de 100 mld. euro pe an

Sorin Pâslaru, ZF: România începe să meargă pe sârmă pe pieţele financiare internaţionale: se duce spre un serviciu al datoriei externe de 100 mld. euro pe an
26.11.2021, 00:06 7195

Datoria nu are ideologie, şi cu atât mai puţin datoria externă. De aceea, guvernarea dreapta-stânga care s-a pus la cale de ieri este numai bună când începe rambursarea.

În doi ani, între septembrie 2019 şi septembrie 2021, datoria externă a României a crescut cu 26 miliarde de euro, de la 108 mld. euro la 134 mld. euro. Datoria externă, obligaţiile faţă de exterior ale ţării – fie aceasta publică sau privată - este prima măsură după care apreciază investitorii stabilitatea unei economii.

Ratele lunare, rambursările bondurilor sunt implacabile. Scadenţa vine. Acesta este singurul fapt palpabil cu care începe acest guvern: o datorie externă cu 26 miliarde de euro mai mare, cu 25% mai mare în doar doi ani. Azi nu vorbeşte nimeni de un plan de reducere a datoriei externe. Toată lumea se fereşte să pronunţe cuvântul austeritate. Dar când nu mai ai de unde să plăteşti ce te-ai angajat, trebuie să tai de undeva.

Din creşterea de 26 miliarde de euro a datoriei externe totale, aproape 20 miliarde de euro este datorie publică externă, al cărui stoc a ajuns la 60 miliarde de euro, restul fiind privată.

Această datorie din păcate nu a făcut economia mai puternică, mai capabilă să producă şi să-şi plătească datoria, ci au fost împrumuturi de urgenţă pentru supravieţuire.

Capacitatea economiei de export este aceeaşi, la o povară a datoriei externă cu 25% mai mare. În 2019, exporturile erau de

69 miliarde de euro, în 2020 au scăzut la 62 miliarde de euro pentru ca în 2021 să revină la 72 miliarde de euro, conform estimărilor. Datoria externă era la 144% faţă de exporturi în 2019, astăzi este la 183%, adică aproape dublă.

Serviciul datoriei externe, adică rambursările de principal plus dobânzi, era de 47 miliarde de euro la nouă luni în 2019, ultimul an înainte de pandemie, iar la nouă luni din 2021 a ajuns la 69 miliarde de euro, plus 46%. Dacă se pătrează ritmul de creştere, pe tot anul 2021 serviciul datoriei externe va fi de aproape 100 miliarde de euro.

Este România capabilă să plătească lunar aproape 10 miliarde de euro doar ca serviciu al datoriei externe, când în 1997-1998 plângea după 100 de milioane de euro să acopere rambursări de bonduri? Nu cumva este cam riscant mersul ăsta pe sârmă?

Exporturile sunt principala sursă de acoperire a datoriei externe. Investiţiile directe sau de portofoliu sunt ori purtătoare de obligaţii în viitor precum dividendele, ori sunt foarte volatile.

România este şi aşa foarte slabă la exporturi. Intensitatea exporturilor, adică ponderea exporturilor în PIB sau exporturi/capita, este de patru ori mai redusă decât în Ungaria sau Cehia, ţări apropiate ca PIB/capita. Germania are exporturi/capita de 10 ori mai mari decât România. Ce înseamnă asta? Că orice euro datorie externă este mai greu de rambursat de o ţară precum România, care nu are capacitatea de a vinde la export sau are o capacitate redusă de a vinde la export.

Acum se tot bagă gunoiul (adică presiunea asupra cursului) sub preş, dar în curând vine scadenţa. Leul este ţinut artificial sub 5 lei. Ieri, 25 noiembrie 2021, un euro era 4,95 de lei la cursul stabilit de BNR pe baza cotaţiilor interbancare, faţă de 4,87 de lei în 25 noiembrie 2020, adică 1,6% în sus, în condiţiile în care inflaţia anuală este peste 8%. Cum vine asta?

Criza de la vecinii turci, unde lira s-a devalorizat într-o zi cu 15% şi un apartament de 100 mp modern în Istanbul a ajuns la 40.000 de euro, arată cât vom regreta că România nu a aderat la euro când putea, în perioada 2012-2016, când toţi cei cinci parametri de la Maastricht (dobânzile, inflaţia, datoria publică, cursul şi dobânzile) au fost îndepliniţi pentru o perioadă.

BNR ar fi putut consemna atunci realizarea istorică de a ancora monetar, definitiv, România în spaţiul euro-atlantic. Nu a făcut-o. Astăzi emite bancnote noi de 20 de lei, semn că această ambiţie este foarte-foarte departe. Vom vedea euro în curând în Bulgaria – care nu are de ales – şi Croaţia – pentru care nu reprezintă decât o normalitate -  dar în România cel puţin un deceniu nu va fi cazul.

O fi fost mai importantă păstrarea instituţiei în forma actuală, pentru că intrarea în zona euro ar fi presupus mutarea multora dintre funcţiile băncii centrale la Frankfurt? Poate că la un moment va răspunde cineva acestei întrebări.

Cert este că perioada care urmează nu va fi deloc uşoară, în condiţiile în care peste creşterea serviciului datoriei externe determinată de noile împrumuturi se va suprapune majorarea dobânzilor. Abia suntem la început. Deocamdată BCE rezistă chemării sirenelor, dar nu mai este mult până va ieşi din zona zero. Ca de fiecare dată, mişcările de la centru se vor amplifica la margine şi tot periferia va duce greul.

AFACERI DE LA ZERO