Profesii

Aproape 2.000 de femei, instruite printr-un program cu finanţare europeană de 3 mil. euro

Aproape 2.000 de femei, instruite printr-un program cu...

Autor: Corina Mirea

30.08.2013, 00:03 433
Manageri de companii private, angajate aflate pe punctul de a rămâne fără job sau care aduc singurul venit din familie – sunt câteva dintre profilurile celor 1.886 de persoane instruite în cadrul unui proiect pentru creşterea oportunităţilor de angajare ale femeilor din România, derulat de producătorul de software Siveco, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi agenţia de presă Mediafax.
 
„Din studiile realizate de partenerii noştri am constatat că încă există zone ale profesiei dedicate preponderent femeilor şi alte dedicate bărbaţilor. Femeile se angajează în general în domenii precum este învăţământul sau în alte arii care sunt printre cele mai prost plătite. Pe când bărbaţii au acces, în general, la profesii mult mai bine plătite şi la locuri de mun­că ce le aduc şi un anume statut social“, a spus Rodica Papadopol, manager al progra­mului, în cadrul conferinţei care a anunţat încheierea acestuia.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO