Profesii

Ce trebuie să faci ca să obţii un job de funcţionar european, pe salarii care încep de la 4.200 de euro

Ce trebuie să faci ca să obţii un job de funcţionar european, pe salarii care încep de la 4.200 de euro

Peste 2.000 de români s-au angajat ca funcţionari europeni din 2005 până în prezent, însă majoritatea (60%) au funcţii de asistenţi, traducători sau interpreţi

Autor: Adelina Mihai

17.01.2012, 19:04 38531

Salariile oferite absolvenţilor de facultate fără experienţă încep de la 4.200 de euro pe lună, în timp ce candidaţii cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani sunt plătiţi cu cel puţin 1.000 de euro mai mult.

Sunt mai multe tipuri de joburi pentru care UE, prin intermediul EPSO (oficiul european pentru selecţia personalului) face angajări anual, însă cel mai frecvent candidaţii aplică fie pentru o poziţie de administrator, fie pentru o poziţie de asistent (care desfăşoară activităţi în zona de secretariat). Există de asemenea şi poziţii deschise pentru traducători/interpreţi, specialişti sau pentru angajaţi temporari.

Participarea la competiţia de joburi în instituţiile europene presupune două etape mari: prima este cea de preselecţie, în care candidaţii parcurg un test online structurat în patru tipuri de verificări prin care sunt testate abilităţile de vorbire, de raţionament numeric şi abstract, dar şi modalitatea prin care se rezolvă o anumită situaţie dată.

"Aceste patru tipuri de întrebări nu depind de pregătirea profesională sau de experienţa candidatului, ci investighează modul de gândire al acestuia. Dacă trece de această fază, ajunge la interviu la Bruxelles, într-un centru de evaluare, unde sunt supuşi unei alte serii de teste. Acolo li se evaluează capacitatea de a lucra în echipă, de analiză şi de sinteză, dar şi abilităţile de comunicare orală", a spus Alin Radu Ghizăşan, care este PFA şi administrează un site şi care oferă cursuri de instruire pentru cei care vor să aplice pentru un job în instituţi­ile europene.

Condiţia principală: studii universitare

Însă candidaţii se pot pregăti şi singuri dacă îşi cumpără cărţi de la librăria europeană.

"Trebuie să te pregăteşti foarte serios pentru teste. Important este să-ţi iei cărţile şi să te apuci de învăţat, iar apoi să mai vorbeşti cu oameni care au dat deja testul, pentru a avea o idee despre cum se va desfăşura interviul", spune un funcţionar român care lucrează de mai mulţi ani în Parlamentul European.

"The Ultimate EU Test Book Administrator (AD) - Edition 2012", "Préparer les concours européens Volume 1 - Les tests de présélection sur ordinateur" sau "Situational judgement test" sunt doar câteva din cărţile care pot ajuta candidaţii şi care pot fi achiziţionate de pe site-ul librăriei europene şi care au preţuri cuprinse între 10 şi 39 de euro.

"Am luat primul concurs EPSO deschis pentru România şi Belgia pe administraţie publică, la nivel de administrator (condiţia principală fiind absolvirea unor studii universitare). Examenul a avut loc pe modelul vechi EPSO, în cadrul căruia se testa cu mult mai mult cunoştinţele despre UE, spre deosebire de modelul actual de recrutare, unde se pune un accent mai mare pe testarea competenţelor candidaţilor. M-a ajutat foarte mult pentru examen masteratul în studii europene obţinut la Universitatea Sacro Cuore din Milano", spune un alt funcţionar român care lucrează în cadrul unei comisii din Parlamentul European.

Pentru o poziţie de funcţionar în administraţie, pentru care nu se solicită experienţă de muncă (candidaţii pot fi şi în ultimul an de facultate), salariile încep de la 4.200 de euro net/lună, în timp ce pentru un candidat cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani acestea încep de la 5.160 de euro net/lună. Datele orientative publicate de EPSO pentru 2012 arată că în martie se vor căuta candidaţi care să fie specializaţi în domenii precum administraţie publică europeană, drept, audit, comunicare sau relaţii externe, pentru poziţiile de administratori.

"Îi sfătuiesc pe cei care vor să aplice pentru un astfel de job să cunoască foarte bine competenţele care se testează în cadrul assessment centre: comunicare, organizare şi prioritizare, munca în echipă şi într-un mediu multicultural", mai spune funcţionarul român.

Două mii de români lucrează ca funcţionari europeni

Salariile funcţionarilor europeni sunt invidiate chiar şi de belgieni, având în vedere că salariul mediu net în Belgia este de doar 1.500 de euro pe lună.

"Anul trecut, au fost 450- 500 de joburi scoase la concurs, pentru care au aplicat circa 50.000 de oameni. Dintre aceştia, 32.000 au fost selectaţi pentru participarea la examenul online, iar în etapa finală a interviului cu reprezentanţii de la Bruxelles au ajuns cam 1.500 - 2.000 de candidaţi. Practic, în faza de preselecţie se triază circa 97% din candidaţi", mai spune Alin Ghizăşan.

Peste 2.000 de români s-au angajat ca funcţionari europeni din 2005 până în prezent, însă majoritatea (60%) au funcţii de asistenţi, traducători sau interpreţi şi se ocupă mai mult de aspectele birocratice ale proceselor derulate de instituţiile europene. Cei mai mulţi au fost recrutaţi în perioada 2007- 2008, când concurenţa era de câteva sute de candidaţi pentru fiecare poziţie deschisă.

Salariile de bază ale funcţionarilor sunt majorate anual, în funcţie de inflaţie şi de puterea de cumpărare din ţările Uniunii Europene. Funcţionarii îşi asigură singuri costurile cu chiria (care încep de la 550 de euro pe lună pentru un confort minim, într-o cameră din Place Jourdan, lângă Parlamentul European, dar pot ajunge şi până la 1.500 de euro într-un apartament din Piaţa Schuman) şi cu întreţinerea (100 - 200 de euro/lună).

Procesul de selecţie durează în medie 6 luni. Odată ce au trecut testele, candidaţii pot fi angajaţi pe o perioadă temporară de până la maximum 7 ani, pot avea contract de muncă pe perioadă determinată (de 3 ani) sau contract permanent. Perioada de probă este, în medie, de 9 luni.

Ce paşi trebuie să parcurgi ca să obţii un job într-o instituţie europeană

1. Stabileşte pentru ce job vrei să aplici, urmărind poziţiile vacante pe site-ul Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO).

2. Cumpără-ţi cele mai recente cărţi despre testele pe care le vei parcurge pentru a obţine jobul dorit, de pe site-ul librăriei europene. Poţi să te înscrii şi la seminarii de instruire pentru participarea la concursul de selecţie.

3. Înscrie-ţi CV-ul în perioada în care se fac recrutări (luna martie pentru cei care vor job de administrator). Studiile universitare şi cunoaşterea unei limbi străine sunt condiţii obligatorii.

4. Participă la testul online de preselecţie.

5. Dacă treci de preselecţie, eşti chemat la Bruxelles, la centrul de evaluare al EPSO, unde vei parcurge încă o serie de teste.

6. Perioada de probă este de 9 luni.

AFACERI DE LA ZERO