• Leu / EUR4.7808
  • Leu / GBP5.5850
  • Leu / USD4.3144
Profesii

Mitul germanilor muncitori, spulberat de greci, italieni şi spanioli

Mitul germanilor muncitori, spulberat de greci, italieni şi spanioli

Autor: Simona Simionescu - Gândul

5 iun 2011 671

Germanii nu sunt cei mai muncitori europeni, ci locuitoriiţărilor din sudul Europei, arată un raport realizat de bancafranceză Natixis, citat de AFP.

Nemţii muncesc doar 1.390 ore/an, în medie, comparativ cu grecii(2.119 ore), italienii (1.773 ore), portughezii (1.719 ore) şispaniolii (1.654 ore), potrivit analizei bazate pe cifrele birouluieuropean de statistică Eurostat şi ale Organizaţiei pentruDezvoltare şi Cooperare Economică (OECD).

Economistul-şef Patrick Artus, autorul analizei, contraziceastfel declaraţiile cancelarului Angela Merkel. Recent, oficialulgerman a declarat că locuitorii din statele cu datorii precumGrecia, Spania şi Portugalia sunt leneşi.
La nivel mondial, Mexic şi Japonia sunt ţările în care se munceştecel mai mult, respectiv aproape zece ore pe zi fără întrerupere,arată un alt studiu, realizat de OECD. Astfel, un mexican lucrează9,9 ore/zi, din care 4,2 ore sunt neplătite, iar un japonez, 9ore/zi, din care 2,7 ore nu sunt plătite.

Analiza băncii Natixis nu face referire şi la România. Un altstudiu, realizat de European Industrial Relations Observatory în2009, arată că angajaţii români muncesc 41 de ore pe săptămână, înmedie. Citiţi mai mult despre cei mai muncitori europeni pe www.gandul.info

Principalele valute BNR - ieri, 18:51
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7808
Diferență: 0,5426
Ieri: 4.7776
Azi: 4.3144
Diferență: 0,9949
Ieri: 4.3172
Azi: 5.5850
Diferență: 1,0348
Ieri: 5.5732
Azi: 4.3531
Diferență: 1,2302
Ieri: 4.3546