Special

Cum s-a văzut minut cu minut lansarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori: Adrian Dudu, director de investiţii al Certinvest

Cum s-a văzut minut cu minut lansarea Hidroelectrica pe...

Autor: Eduard Ivanovici

13.07.2023, 14:20 160

► Mi se pare că debutul este sub aşteptări. Am făcut un studiu referitor la cum s-ar putea să deschidă Hidroelectrica şi cum ar putea evolua în prima parte a zilei. M-am uitat la celelalte oferte ale companiilor de stat care au debutat mult mai bine. Am văzut creşteri de 50% în deschidere pentru Transelectrica şi Transgaz.

► Cel mai probabil, sunt investitori de retail care marchează profituri, aflându-ne la 10% raportat la preţul primit de cei care au subscris în primele cinci zile. Există volum, iar asta permite fondurilor să se rebalanseze. Aici avem o mică problemă – cei care ne măsurăm performanţa vs. indicii de la BVB nu am avut ocazia să achiziţionăm H2O înaintea să intre în indice, lucru care conduce la o subperformanţă a fondurilor faţă de BET.

► Subperformanţa este cauzată cumva de decizia de a include Hidroelectrica din prima zi în BET. Se vede că sunt volume şi fondurile ar fi putut să aibă timp astăzi să se rebalanseze şi să se evite o astfel de subperformanţă, care până la urmă este artificială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO