ZF 24

Aroma banilor ieftini de la BCE creează euforie pe bursele europene

Aroma banilor ieftini de la BCE creează euforie pe...

Autor: Bogdan Cojocaru

02.03.2015, 00:04 1108
Bursa de la Paris a crescut cu 15% în două luni, în timp ce piaţa de la Frankfurt a urcat cu 16% şi a atins cel mai ridicat nivel din istorie. Şi la Londra indicii bursieri au ajuns la cote nemaivăzute până acum. Bursele europene nu au mai cunoscut un început de an atât de bun din cel puţin 1986, iar acesta se datorează politicilor băncilor centrale, scrie le Figaro.

De când Banca Centrală Europeană a decis să lanseze (cum au făcut înaintea ei şi cele din SUA, Marea Britanie şi Japonia) în martie un program masiv de printare de bani pentru achiziţii de active financiare (quantitative easing - QE), bursele europene sunt în sărbătoare. Ianuarie şi februarie reprezintă cel mai alert debut de an de când au fost activaţi indicatorii pentru zona euro, adică din 1986.

„Dobânzile sunt peste tot foarte jos. Aceasta incită investitorii să parieze pe active mai riscante şi reprezintă un sprijin foarte puternic pentru pieţele de acţiuni”, spune Cyrille Collet, analist la CPR AM. În plus, deprecierea euro şi scăderea preţului petrolului sunt benefice pentru economia europeană şi implicit pentru profiturile companiilor, care în ultimii ani au pierdut teren în faţa concurenţilor din afara UE.

„În Europa, profiturile ar putea creşte cu 14% în 2015, în timp ce în SUA, unde au crescut în ultimii ani, progresul ar putea fi de doar 3%”, apreciază Collet. Wall Streetul a profitat de fluxuri importante de capital în condiţiile în care investitorii internaţionali s-au orientat spre active în dolari pentru a profita de aprecierea monedei americane. Dar şi Europa începe să seducă investitorii.

 

Banii intră în Europa

Fondurile care investesc în acţiuni europene au crescut cu peste 4 miliarde de dolari în săptămâna încheiată pe 25 februarie, ceea ce a ajutat indicele FTSE Eurofirst 300, al celor mai mari companii cotate pe bursele europene, să ajungă la maximul ultimilor şapte ani săptămâna trecută, scrie Financial Times.

 Chiar şi bursele din Grecia, epicentrul crizei datoriilor suverane, şi-au primit şi-au primit cea mai mare doză de capital de când a început anul.

Fondurile europene de bonduri au înregistrat intrări de capital de 1,09 miliarde de euro săptămâna trecută, ceea ce reprezintă o încetinire uşoară a cererii comparativ cu cele trei săptămâni anterioare. Cererea a fost însă suficient de puternică pentru a-i permite Germaniei să vândă pentru prima dată la yielduri negative titluri de trei miliarde de euro, cu scadenţa la cinci ani. Randamentele negative înseamnă că investitorii practic plătesc guvernelor pentru „privilegiul” de a le finanţa. Costuri negative de finanţare au mai înregistrat, printre altele, Franţa, Finlanda şi Olanda. 

Dacă planul de achiziţii de obligaţiuni al BCE reuşeşte să stimuleze creşterea, iar costurile de finanţare constinuă să scadă, ţările din zona euro şi-ar putea vedea datoriile, raportate la PIB, reducându-se şi devenind mai sustenabile.

Şi companiile străine în căutare de finanţare au venit în Europa pentru a profita de costurile reduse. Firme americane precum Priceline, AT&T şi Mondelez International au ales să strângă bani pe pieţele europene ale datoriilor săptămâna trecută împingând emisiunile de obligaţiuni efectuate de debitori americani în Europa de la începutul anului şi până acum la nivelul record de 16,5 miliarde de dolari.