ZF 24

Banca Transilvania a intrat în 2023 în clubul celor 15 companii din România cu peste 10.000 de angajati, în timp ce valoarea brandului a crescut cu 25%, la 494 milioane euro

Banca Transilvania a intrat în 2023 în clubul celor 15...

Autor: Roxana Rosu

08.01.2024, 15:52 1370

Banca Transilvania a intrat în 2023 în clubul celor 15 companii cu minim 10.000 de angajati, în timp ce valoarea brandului a crescut cu 25%, la 494 milioane euro, ocupând locul patru în topul celor mai valoroase mărci româneşti.

De asemenea, banca a încheiat anul 2023 cu 4 milioane de clienţi şi 6 milioane de carduri emise.

O altă noutate a anului trecut este lansarea Plăţilor instant în euro pentru persoane fizice şi companii, dar şi a segmentului de business Premium Banking, care vine cu servicii pentru  persoanele cu economii sau investiţii între 75.000 şi 200.000 de euro, respectiv cu venituri lunare de cel puţin 10.000 de lei, primite în cont BT.

Banca Transilvania a derulat anul trecut şi prima emisiune de obligatiuni ESG, prin care a atras 500 milioane euro de la investitori. 

Începând cu 2023, activitatea băncii este auditată inclusiv de agenţia de rating Moody’s, pe lângă Fitch Ratings.

Alte servicii noi introduse include lansarea unor noi functionalităti la BT Pay, lansarea cardului BT Kiddo pentru copii de 10-14 ani,  lansarea aplicatiei BT Go, precum şi a platformei Întreb BT.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, cu o cotă de piată de circa 20% şi 500 de sedii în 180 de localităţi. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO