ZF 24

Domo aduce de la Decathlon primul CEO străin

Kim Keollner, 37 de ani, este primul CEO străin al magazinelor Domo. Sud-coreeanul a mai lucrat pentru magazinele de articole sportive Decathlon, dar a fost şi director de dezvoltare al hotelului Hilton din Sibiu

Kim Keollner, 37 de ani, este primul CEO străin al magazinelor Domo. Sud-coreeanul a mai lucrat pentru magazinele de articole sportive Decathlon, dar a fost şi director de dezvoltare al hotelului Hilton din Sibiu

Autor: Cristina Roşca

14.11.2013, 00:05 164
Retailerul electroIT Domo, cu afaceri de 126 mil. euro anul trecut, l-a numit în poziţia de CEO pe Kim Keollner (37 de ani), un manager de origine sud-coreeană care a lucrat anterior pentru companii precum Decathlon România, dar şi pentru hotelul de cinci stele Hilton Sibiu.
 
Keollner este primul CEO străin al Domo, compania fiind anterior condusă de Lorand Szarvadi (unul dintre fondatori) timp de peste 18 ani şi apoi de Dragoş Dinu.
 
„Noua etapă din dezvoltarea Domo marchează trecerea de la o companie de familie la una de anvergură internaţională“, spune Koellner care va prelua mandatul începând cu 15 noiembrie.
 
Koellner are peste zece ani de experienţă în retail pe pieţele din Franţa, Germania şi România. Astfel, înainte de a veni la Domo a lucrat pentru retailerul de echipamente sportive Decathlon pe pieţe precum Germania, Franţa şi România, ocupând funcţii precum management trainee, manager opera­ţiuni, director comercial şi director internaţional pentru lanţul de aprovizionare. Sud-coreeanul a fost de asemenea director de dezvoltare al hotelului Hilton din Sibiu şi director general pentru distribuitorul de băuturi TWG, care avea clienţi precum Rewe, Metro Cash&Carry sau Real.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO