ZF 24

Leul se depreciaza usor inaintea deciziei BNR

25.06.2007, 17:26 10

Moneda nationala a inregistrat o usoara depreciere astazi, inaintea deciziei Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind strategia de politica monetara, intrucat investitorii au fost prudenti fata de o eventuala reducere a dobanzii, anticipata de analisti.
La finalul sedintei, bancile afisau cotatii de 3,1760 - 3,1780 lei/euro, fata de 3,17 unitati la inchiderea de vinerea trecuta.
"In general, inaintea deciziilor privind politica monetara, piata este linistita, in asteptare, pentru ca investitorii evita sa ia pozitii mai hotarate", a declarat un dealer.
Dimineata, euro a fost cotat in crestere, 3,1730 - 3,1750 lei/euro. Cursul de schimb a urcat, pe fondul ordinelor de marcare a profiturilor, pana la un maxim de 3,18 lei/euro, insa ulterior a avut o revenire usoara.
BNR a anuntat un curs oficial de 3,1782 lei/euro, cu 0,08 bani peste raportul de vinerea trecuta. Cursul dolarului american a evoluat in sens contrar, coborand cu 0,53 bani, la 2,3613 lei, un nou minim incepand cu septembrie 2000.
Pe piata monetara, dobanzile s-au mentinut ridicate, la 8-10%, intrucat bancile au nevoie de lichiditati pentru a efectua platile catre bugetul statului. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels