ZF 24

Marketingul pentru pensii private, numai prin brokeri si agenti autorizati de CSSPP

05.04.2007, 15:05 35

Activitatiile de marketing pentru un fond de pensii administrat privat (pilonul II) vor fi desfasurate de brokerii de pensii private si agentii de marketing, acestia urmand sa fie autorizati, respectiv avizati de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, marti, norma privind marketingul fondului de pensii administrat privat, elaborata in aplicarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificarile si completarile ulterioare, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Potrivit prevederilor normei, activitatea de marketing pentru un fond de pensii administrat privat poate fi realizata fie de catre un broker de pensii private (agent de marketing persoana juridica, care are un contract de mandat incheiat cu un administrator, autorizat de catre CSSPP), fie de catre un agent de marketing (persoana fizica, care are un contract valabil incheiat cu un administrator sau cu un broker de pensii private, avizat de catre CSSPP).

Dupa autorizare, respectiv avizare, atat brokerii de pensii private, cat si agentii persoane fizice, vor fi inscrisi in Registrul fondurilor de pensii private si al administratorilor.

Agentii de marketing (persoane fizice) vor putea desfasura activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat numai pentru un singur administrator sau pentru un singur broker de pensii private.

In cazul unui broker, agentii de marketing vor putea desfasura aceasta activitate numai pentru administratorii cu care brokerul de pensii private are incheiate contracte de mandat.

CSSPP interzice persoanelor juridice sau fizice care nu au primit autorizarea sau avizul sau sa desfasoare activitati de marketing sau sa utilizeze denumirea de agent de marketing al unui fond de pensii.

De asemenea, CSSPP interzice agentului de marketing sa prezinte potentialului participant, in vederea obtinerii acordului de aderare, informatii false privind administratorul sau fondul de pensii administrat privat.

Administratorul este obligat sa notifice CSSPP, in scris, ori de cate ori constata ca agentii sai de marketing incalca prevederile legale. Acesta va trebui sa transmita CSSPP datele referitoare la agentii de marketing cu care a incetat colaborarea.

Administratorul unui fond de pensii asigura pregatirea agentilor de marketing, sau poate delega aceasta activitate, prin contract, unor persoane juridice specializate.

Cursurile de agent de marketing si examenele vor fi organizate pe baza unei tematici avizate de catre CSSPP. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels