♦ „Eu cred că în momentul ăsta România nu are foarte multe motoare. Cele pe care le-am avut deja le-am exploatat, ar fi naiv să ne aşteptăm să curgă investiţii străine continuu, iar partea aceasta de infrastructură legată de PNRR ar fi următorul motor pe care putem să-l folosim, nu văd altele.“
Economia locală este încă în creştere, însă cu o viteză mai mică, spune Alina Timofti, partener în cadrul companiei NNDKP Consultanţă Fiscală: proiectele de infrastructură din PNRR ar putea fi un motor al economiei în perioada următoare.
„Economia se învârte, dar cu o turaţie mai mică, cumva stă în continuare destul de mult pe zona de consum, chiar aşa scăzut cum este el (din cauza inflaţiei, consumul va avea o creştere de maxim 3% în acest an – n. red.). Aşa că toată lumea estimează că un impuls semnificativ o să-l vedem în proiectele de infrastructură. La rândul meu, aştept să văd acolo lucrurile realmente săltând, pentru că nu zăresc alte motoare ale creşterii“, a spus Alina Timofti în cadrul emisiunii de business ZF Live.