ZF Live

ZF Live. Bogdan Iordache, general partner, Underline Ventures, un fond de investiţii de 20 mil. dolari: Cred că trimestrele 3 şi 4 din acest an vor fi foarte dificile la nivel global, pentru că vor fi multe start-up-uri tech care îşi vor termina banii şi le va fi dificil să atragă noi finanţări

Autor: Alexandra Cepăreanu

30.08.2023, 17:40 177

„În 2020 - 2021 a fost perioada în care se spunea că vom avea un nou «normal» care va fi dominat de interacţiunea digitală, iar asta a dus la multe investiţii în tehnologie. Acea nouă normalitate nu s-a adeverit, aşteptările pieţei nu s-au concretizat şi sunt multe companii care au ridicat bani la evaluări mari şi care au dificultăţi în a se finanţa din nou – iar acesta este un trend global.“

Perioada pandemiei dintre anii  2020 – 2022 şi-a pus amprenta adânc pe ecosistemul de start-up-uri de tehnologie care a fost în lumina reflectoarelor atunci când populaţia migra spre mediul online şi căuta să implementeze diverse tehnologii pentru a-şi continua activităţile. În prezent, revenind la realitatea şi „normalul“ de dinainte de pandemie, start-up-urile care au reuşit să ridice finanţări în contextul dificil de acum trei ani s-ar putea să aibă dificultăţi în a atrage din nou atenţia investitorilor, consideră Bogdan Iordache, general partner în cadrul Underline Ventures, fond de investiţii care susţine dezvoltarea start-up-urilor de tehnologie.

„Noi am trăit 2020 - 2021 sub semnul unei exuberanţe totale, dacă ne aducem aminte era perioada aia în care se spunea că vom avea un nou «normal» care va fi dominat de interacţiune digitală şi mai puţin de interacţiune faţă în faţă, iar asta a dus la multe investiţii în tehnologie. Acea nouă normalitate nu s-a adeverit, suntem înapoi unde eram în 2019. Să zicem că sunt câteva zone în au apărut nişte schimbări, dar nu sunt atât de dramatice pe cât se aştepta lumea şi astfel toată piaţa are multipli mai mici, sunt multe start-up-uri care au ridicat bani la evaluări mari şi care au dificultăţi în a se finanţa din nou – iar acesta este un trend global, nu are legătură doar cu România. Deci, cred că T3 şi T4 din acest an vor fi foarte dificile la nivel global pentru că vor fi multe start-up-uri tech care îşi vor termina banii şi vor vrea să atragă noi finanţări“, a spus Bogdan Iordache în cadrul emisiunii de business ZF Live.

 

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro