ZF Transilvania

Preţul apartamentelor din Cluj a crescut cu 1%

Preţul apartamentelor din Cluj s-a scumpit cu 1%

Autor: Laurentiu Cotu

03.05.2012, 15:24 160

Preţul mediu al apartamentelor scoase la vânzare în Cluj-Napoca în luna aprilie a fost de 950 euro mp util, cu 1,1% mai mare decât în luna precedentă. Totuşi, valoarea actuală este cu 3,3% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni, potrivit sitelui imobiliare.ro.

Creşterea preţului a fost mai accentuată pe segmentul vechi, apartamentele construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca scumpindu-se cu 1,5% în ultimele treizeci de zile. În prezent, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 990 euro mp util.

Pe categorii de apartamente, creşterea a fost liniară. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu trei camere, a fost constatată o creştere de 2,6%, respectiv 2,1%. De altfel, garsonierele vechi din Cluj-Napoca sunt cu 0,6% mai scumpe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Unităţile cu două camere s-au scumpit în acest interval cu 1,3%. Pe segmentul nou, ajustarea de preţ a fost de doar 0,8%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt mai ieftine cu 3,3%.

Indicele imobiliare.ro reprezintă preţul exprimat în euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă al apartamentelor de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinaţie rezidenţială, pe baza anunţurilor publicate pe site de către agenţiile imobiliare şi proprietari.

Indicele imobiliare.ro este calculat zilnic în baza ofertelor introduse în ultimele 7 zile faţă de ziua de raportare la nivel naţional şi ia în calcul, în medie, 22.000 de oferte publicate lunar în 41 de judeţe. Indicele este disponibil pentru oraşele Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara şi Ploieşti. Portalul Afacerilor Imobiliare este proprietatea companiei RealMedia Network din Timişoara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels