Pe harta unei Europe subiective, fulgerată de întâmplări bizareşi potriviri uluitoare, mi s-a întâmplat adesea să găsesc că celedouă paranteze simbolice (Portugalia şi România) în care se aflăprins spaţiul batrânului continent vibrează neobosit sub semnulsimetriei.
M-am întors de curând de la Lisabona, unde am văzut, pentruîntâia oară, turnul din Belem. E una dintre minunile oraşului, darcare nu intră în rândul marilor mele teme de încântare (un barocmanuelin stânjenit, parcă, de solemnitate). Printre crenelurimagnific decupate, de altfel, pe apele cerului şi pe cele aleTejo-ului, am descoperit inima tainică a locului: la limitasuperioară a primului nivel, ca un soi de garguie sui generis, unrinocer de piatră. Mic, tocit de ploi, vânt şi maree. Încercând săaflu de unde îi vine puterea de fascinaţie (dincolo de aceea,evidentă, că este viu şi cald şi straniu, printre geometriile depiatră), descopăr că este făcut după faimoasa gravură (datată 1515)a lui Dürer, Rinocerul. Mergând mai departe pe firul istoriei,lucrurile se încurcă, iar iţele ghemului se răsucesc înapoi:modelul lui Durer venea chiar de la... Lisabona. În 1514, Afonsode Albuquerque, guvernator al Indiilor portugheze în Goa, primisede la sultanul din Cambay nişte plocoane somptuoase, printre careşi un rinocer (care, în tradiţia orientală, era un cadou eminamenteregal). Afonso a aşezat degrabă darul pe vasul Nossa Senhorada Ajuda, cu destinaţia Lisabona. După o călătorie neobişnuit derapidă (patru luni, pe la Capul Bunei Speranţe), caravela a ajunsîn portul aflat pe umărul cel mai de vest al Europei, pe 20 mai1515. Deşi era încărcată cu mirodenii şi giuvaeruri, nu acestea auluat ochii mulţimilor din Lisabona. Lucrul cel mai de preţ şi maiexotic a fost rinocerul, venit să îmbogăţească menajeria regeluiManuel. Un asemenea animal nu mai fusese văzut în Europa dedouăsprezece secole încoace: se ştia, datorită autorilor antici, căexistă, dar devenise, în bestiariile occidentale, o fiară mitică,uneori confundată cu "monocerosul" (sau licorna). Savanţii loculuil-au identificat de îndată ca fiind animalul descris sub numele derhinocer sau rhinoceron de către Plinius cel Bătrân sau Strabon. Înacel moment istoric, în contextul entuziasmului iscoditor alRenaşterii, a părut că ieşise la lumina zilei un fragment deAntichitate, ca o inscripţie străveche sau ca un fragment de friză.Mulţi au desenat acel animal fantastic venit din adâncul istoriei(scos la paradă, pe străzi, de regele Manuel şi pus să se lupte, înarenă publică, cu un elefant, pe care l-a şi învins), iar unul saumai multe desene i-au căzut în mână lui Durer, care, la rândul său,a executat gravura. Iar gravura a rămas, vreme îndelungată, singuramărturie exactă despre supranaturala lighioană. Nu de alta, dar DonManuel, după ce l-a făcut erou local (pentru că învinsese cea maimare creatură a lumii, elefantul), a trimis rinocerul în chip deofrandă Papei. Pe drum, însă, semizeul a murit. În Lisabona aurămas legenda, desenul lui Durer şi replica la desen, rinocerulcare-ţi străpunge nevindecabil inima în turnul dinBelem.
Prima expoziţie* care m-a întâmpinat la întoarcere, înBucureşti, mi-a pus în braţe un cadou eminamente regal: rinocerul(rinocerii sau rino-cerurile, cum îi alintă Aurelia Mocanu) luiCristian Răduţă, un tânăr sculptor care a păstrat din tinereţe doarspiritul ludic. In rest, este tenace, meseriaş de excepţie şiinginer experimentat al fantasmelor. Expoziţia lui din spaţiul dela "418" (cu o aşezare în decor cum nu am mai văzut demult),intitulată "alb de corn", etalează rinoceri (albi sau negri),capete de rinoceri, urechi, coarne, piei de rinoceri. Totulexecutat minuţios, fără bavuri, cu meşteşug şi graţie, dintr-unmaterial pe care, ţinând seama că are în conţinutul său răşini,nu-l pot numi numi decât lemn de rinocedru.
Rinocerita lui Răduţă, fără nicio trimitere la aceea de ordinmoral a lui Ionesco, este o aparentă stereotipie plastică, o rotireîn obsesia unui animal favorit (a mai făcut-o şi Dali, care amestecat subiectul "rino" până la sastiseală, şi l-a amestecat cusexul, filosofia şi religia într-un delir calificat). În fapt,Raduţă desface lumea în straturile ei componente de atomi-rinoceri,de rinoceri yin şi rinoceri yang, de rinoceri buni şi rinoceri răi.Mai degrabă decât un breviar de zoologie, însă, clasorul său derinoceri este o aşezare de ovaluri pline sau goale (de rinocerialbi şi rinoceri negri) pe un portativ imaginar, care desenează omelodie plastică a cărei forţă emoţională este uluitoare.
Într-un alt registru, cel al coincidenţelor sub semnul cărora amînceput această evocare, nu pot să nu mă gândesc la rinocerii luiRăduţă ca la nişte locuitori miraculoşi ai anumit astru îndepărtat.Privind atent alura lor rotunjită, blajină, la faptul că par că serostogolesc ca să înainteze şi că atributul lor războinic, cornul,şi-a pierdut semeţia ucigaşă, nu pot să nu mă duc cu gândul laplaneta pe care ajunge Ender, personajul lui Orson Scott Card (dinromanul "Vorbitor în numele morţilor"), şi care este locuită denişte sensibile, blânde şi rotunjoare fiinţe raţionale care senumesc "purceluşi" (iar purceluşul este un rinocer fără corn,precum cel pictat de Pietro Longhi). Ei bine (zău că nu m-amrătăcit în metafore), planeta se numeşte Lusitania, iar purceluşiilui Card vorbesc, evident, portugheza.
*) Cristian Răduţă/ alb de corn, 418 gallery, intrarea Armaşuluinr. 12
Cristian Răduţă s-a născut în 1982. A absolvit,în 2005, Universitatea naţională de Arte Bucureşti, an în care a şiobţinut premiul pentru sculptură al aceleiaşi instituţii deînvăţământ. În perioada 2006-2008, deţine bursa "Vasile Pârvan", laAccademia di Romania din Roma. Lucrări în colecţia MNAC dinBucureşti şi la Canadian Clay and Glass Gallery, Waterloo, Canada.Lucrări în colecţii particulare din România, Germania şi SUA.
Preţurile lucrăilor din actuala expoziţie merg de la 600 euro la8.000 euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
