Bănci și Asigurări

Brokerii vor să ajungă la 60% din piaţa asigurărilor

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Adrian Dumitrache

27.01.2015, 00:02 190

Brokerii vor ajunge să intermedieze 60% din primele sub­scrise de asigurători anul acesta, în creştere cu trei-patru puncte procentuale faţă de nivelul din 2014, datorită tendinţei clienţilor de a cumpăra o poliţă în baza recomandării unui specialist, consideră Victor Şraer, directorul general al Otto Broker şi membru în consiliul UNSICAR – asociaţia locală a brokerilor.

„Creşterea intermedierii are la bază dorinţa firească a consumatorului de a alege în baza unei recomandări. Piaţa asigurărilor s-a confruntat cu o serie de scandaluri şi brokerii sunt reperul, punctul de sprijin pentru consumatori“, a spus Şraer, prezent la un eveniment al Media Xprimm.

La jumătatea anului trecut, brokerii intermediaseră prime de 2,2 miliarde de lei, adică 55% din volumul total al subscrierilor. Creşterea a fost de nouă puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Veniturile obţinute de brokeri din activitatea de intermediere au fost de 417 milioane de lei

Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR, a declarat la acelaşi eveniment că industria asigurărilor are o problemă de imagine, dar şi de înţelegere în rândul clienţilor, care afectează dinamica subscrierilor şi dorinţa consumatorilor de a încheia poliţe. „Dorinţa noastră este de a derula o activitate profesionistă, iar aceasta se regăseşte cuantificată în procentul cu care creşte piaţa de brokeraj în fiecare an. Ne dorim să activăm într-un mediu concurenţial corect.“

Andriescu a adăugat că este evidentă nevoia de protecţie şi utilitatea unei asigurări, dar încrederea pe care populaţia o are în sistemul de asigurări este în regres şi este afectată de procedurile de despăgubire şi de plăţile neonorate „Toate acestea nu îl lasă indiferent pe consumator, îl motivează să nu mai cheltuiască bani pe cumpărarea unei poliţe de asigurare.“

Cristian Constantinescu, fostul director general al UNSAR şi al Allianz-Ţiriac, spune că industria asigurărilor a avut un an dificil în 2014 şi plin de bâlbe din partea autorităţii de supraveghere. „Ca autoritate de reglementare, ASF este departe de a produce ce aşteptam să producă. Schimbările anunţate nu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor şi sunt mult prea multe bâlbe.“ Referitor la cea mai recentă modificare a normei asigurărilor de răspundere civilă auto, care a avut loc în ianuarie, Constantinescu a arătat că aceasta trebuia modificată mult mai consistent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO