Bănci și Asigurări

Noul şef al Trezoreriei: Acceptăm o majorare uşoară a dobânzilor, dar nu la titlurile pe termen lung

Noul şef al Trezoreriei: Acceptăm o majorare uşoară a dobânzilor, dar nu la titlurile pe termen lung

Autor: Razvan Voican

03.09.2012, 00:07 989

Ministerul Finanţelor revine la politica de asigurare a lichidităţilor prin împrumuturi pe termen scurt ca reacţie la presiunile băncilor de creştere a dobânzilor, după ce în august a ajuns să se finanţeze puternic prin atragerea de depozite cu scadenţa de până la o săptămână.

"Chiar dacă suntem dispuşi să relaxăm puţin dobânda, nu vrem să creăm nişte ancore cu care să avem de luptat peste câteva luni când situaţia se normalizează. Presiunea creată pe piaţă nu reflectă pe deplin realitatea nici la nivelul fundamentelor macroeconomice, nici în privinţa nevoilor de finanţare ale statului", spune Enache Jiru (foto), 47 de ani, instalat de o lună în funcţia de secretar de stat responsabil cu trezoreria.

În urma contactelor cu bancherii el spune că există o preferinţă pentru instrumente pe termen scurt, iar prospectul de emisiune pe septembrie reflectă această poziţionare. Jiru se aşteaptă ca semnalele pe care Finanţele le vor da la nivelul dobânzilor să reînvie interesul investitorilor străini care în ultimele luni au renunţat la titlurile româneşti în lei.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO