Bănci și Asigurări

Şeful Asirom a fost concediat. Locul a fost luat de Mariana Diaconescu, soţia liderului UNPR Cristian Diaconescu. Ca vicepreşedinte câştiga 7.100 de euro pe lună

Şeful Asirom a fost concediat. Locul a fost luat de Mariana Diaconescu, soţia liderului UNPR Cristian Diaconescu. Ca vicepreşedinte câştiga 7.100 de euro pe lună

Autor: Ciprian Botea

17.05.2011, 14:27 4770

Austriacul Boris Schneider va fi înlocuit din poziţia depreşedinte Asirom după şase ani de mandat, conducerea companieiurmând să fie preluată de Mariana Diaconescu, care a deţinut pânăîn prezent funcţia de vicepreşedinte, potrivit unor surse dinpiaţă.

Decizia a fost luată de acţionarul majoritar Vienna InsuranceGroup, în condiţiile în care compania a înregistrat din 2005încoace pierderi cumulate de aproape 200 milioane lei. Asirom areuşit abia anul trecut să obţină un profit de circa 20 milioanelei.

Compania se situa la sfârşitul anului trecut pe locul şase înpiaţa asigurărilor.

Fost preşedinte al Eximbank România, Diaconescu a fost numităvicepreşedinte al Asirom în 2005, în acelaşi an conducereaasiguratorului fiind preluată de Boris Schneider. În calitate devicepreşedinte, aceasta câştiga în urmă cu un an un salariu de7.100 de euro lunar, conform declaraţiei de avere a soţuluisău.

AFACERI DE LA ZERO