Burse - Fonduri mutuale

Depozitarul Central: Primul pas pentru „listarea“ Google şi Apple la Bucureşti a fost făcut

Depozitarul Central: Primul pas pentru „listarea“ Google şi Apple la Bucureşti a fost făcut

Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central: Acţiuni americane precum Google, Yahoo! sau Facebook pot fi aduse la tranzacţionare la Bucureşti. Pentru ca aceste acţiuni să fie tranzacţionate în România este necesară fie listarea acestora pe piaţa reglementată, fie tranzac­ţionarea pe sistemul alternativ al BVB. În ambele cazuri există obligaţia publicării informaţiilor relevante despre aceste companii.

Autor: Roxana Pricop

18.01.2012, 00:08 1752

Bursa de la Bucureşti nu a mai avut o listare adevă­rată, cu ofertă de acţiuni, din primăvara anului 2008, când producătorul de tuburi Teraplast din Bistriţa a strâns printr-o ofertă publică iniţială de acţiuni 14 milioane de euro de la investitorii de pe piaţa de capital.

De atunci şi până în prezent numă­rul de companii a crescut pe bursă prin listări tehnice (BVB şi Fondul Proprietatea) sau prin transfer de pe RASDAQ.
Pentru a compensa penuria de listări, conducerea BVB a încercat în ultimii ani să atragă noi investitori prin "listarea" pe sistemul alternativ (ATS) a unor companii străine cunoscute, precum Daimler, Heineken sau Danone, aceste acţiuni fiind listate pe bursele din Europa. Acestea nu sunt însă listări în adevăratul sens al cuvântului, ci acţiunile acestor companii străine sunt aduse de un broker la tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB şi puse astfel la dispoziţia investitorilor români.
Impactul acestor "listări" a fost însă redus, valoarea tranzacţiilor zilnice cu acţiunile străine fiind de ordinul a doar câteva mii de euro, astfel că acum miza pentru creşterea poularităţii bursei se mută spre aducerea pe ATS a acţiunilor americane ale giganţilor Apple, Google, Yahoo! şi chiar Facebook, după cum şi-a exprimat intenţia Stere Farmache anul trecut, fost preşedinte al BVB şi în prezent membru în consiliul BVB.
"Acţiuni americane precum Google, Yahoo! sau Facebook pot fi aduse la tranzacţionare la Bucureşti. Pentru ca aceste acţiuni să fie tranzacţionate în România, este necesară fie listarea acestora pe piaţa reglementată, fie tranzac­ţionarea pe sistemul alternativ al BVB. În ambele cazuri, există obligaţia publicării informaţiilor relevante despre aceste companii. Deoarece sunt instrumente financiare emise şi tranzacţionate pe o piaţă dintr-un stat nemembru, sunt necesare o serie de modificări de reguli ale operatorului de sistem, însă primul pas a fost deja realizat, Depozitarul Central fiind conectat la sistemele celor doi depozitari centrali de pe piaţa americană de capital DTC (Depository Trust Company) şi FED (Federal Reserve Banks)", a spus Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central.
Astfel, conectarea la cei doi depozitari americani fiind făcută, următorul pas e ca bursa de la Bucureşti să facă modificările necesare în regulile interne, pentru care să obţină avizul arbitrului pieţei locale de capital. Ultimul şi cel mai important pas este ca un broker local să cumpere acţiuni Google sau Yahoo! de pe bursa americană NASDAQ, unde sunt listaţi cei doi giganţi IT, şi să le aducă la tranzacţionare la Bucureşti. Tradeville este brokerul care a adus acţiunile Adidas, Daimler, Dior, Heineken şi L'Oreal la Bucureşti.
Siminel Andrei, cel care controlează indirect Tradeville, a vorbit chiar în adunarea generală a acţionarilor (AGA) de la BVB despre necesitatea listării pe ATS a acţiunilor unor mari companii americane din sectorul IT pentru atragerea unui număr mai mare de investitori locali pe bursă. El a fost în ultimii doi ani membru în CA al BVB, dar nu a mai fost ales pentru un nou mandat.
Brokerul care va aduce acţiunile americane la Bucureşti va acţiona şi ca "market maker" pentru respectivele acţiuni, mai exact are obligaţia de a asigura permanent cotaţii, ordine şi la vânzare şi la cumpărare pentru titlurile nord-americane.
Din informaţiile obţinute de la brokeri, Ziarul Financiar a estimat că sunt peste 200 de români care investesc pe bursele americane, portofoliile acestora ridicându-se la câteva milioane de euro. Tranzacţiile pe bursele americane sunt însă extrem de scumpe din cauza comisioanelor: pentru a acoperi costurile de tranzacţionare, o investiţie pe piaţa ame­ricană ar trebui să fie în valoare de cel puţin 10.000-15.000 de euro. Astfel că aducerea de acţiuni americane la Bucureşti ar ieftini tranzacţiile pentru aceşti investitori şi ar creşte baza de investitori activi de la bursa de la Bucureşti, care este la minimul ultimilor cinci ani.
Piaţa e pregătită pentru conturi globale totale
Un alt proiect la care lucrează Depozitarul Central alături de restul instituţiilor de pe piaţa locală de capital este extinderea conturilor globale fără prevalidare la toate companiile de pe bursă, fapt ce ar face piaţa locală de acţiuni la fel de accesibilă ca ori ce altă piaţă din Vest. În prezent, doar cele zece companii din indicele BET sunt accesibile investitorilor străini prin astfel de conturi.
"Rezultatele testelor de evaluare arată că participanţii la piaţa de capital (n. red. - brokerii) sunt pregătiţi pentru extinderea totală a conturilor globale. Această extindere ar fi benefică pentru că este dificil pentru investitori ca pe aceeaşi piaţă să funcţioneze două mecanisme diferite: conturi globale fără prevalidare pentru emitenţii din indicele BET şi conturi individuale cu prevalidare pentru restul emitenţilor. Am început să lucrăm alături de Bursa de Valori Bucureşti pentru ca brokerii să poată tranzacţiona într-un sigur cont global în numele mai multor clienţi care lucrează cu bănci-custode diferite, dar acest proiect este unul de amploare, care presupune atât modificarea arhitecturii de piaţă, cât şi modificarea reglementărilor", a continuat Adriana Tănăsoiu.
Planuri pentru 2012: comunicare şi recuperare de taxe standardizate
Pentru 2012, Depozitarul Central are printre obiectivele principale începerea implementării standardelor internaţionale privind evenimentele corporative în piaţa de capital din România, astfel încât investitorii să aibă aceleaşi beneficii pe care le au pe toate marile pieţe ale lumii.
"Un alt proiect important îl reprezintă standardizarea procedurii de recuperare a taxelor pentru investitorii străini care deţin acţiuni româneşti şi care sunt rezidenţi în ţări cu care România a semnat tratate de evitare a dublei impuneri. Procedura care se aplică în prezent şi în special documentele solicitate investitorilor diferă de la un emitent la altul, făcând dificil procesul de recuperare a taxelor, în special pentru clienţii care au în portofoliu mai multe tipuri de acţiuni. Ceea ce îşi propune Depozitarul Central este ca împreună cu participanţii şi autorităţile să dezvolte un serviciu standardizat, care să simplifice procedura actuală. Un serviciu similar dorim să oferim şi investitorilor români care deţin în portofoliu acţiuni străine", a conchis oficialul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO