Burse - Fonduri mutuale

Fondurile americane si suedeze, cei mai mari vanzatori pe Bursa in 2008

Fondurile americane si suedeze, cei mai mari vanzatori in 2008
24.02.2009, 18:22 25

Fondurile de investitii americane si suedeze au realizat anul trecut cele mai mari vanzari nete pe Bursa, cand indicele general al pietei, BET-C, a inregistrat o cadere de 70,3%, cea mai drastica din istoria institutiei.

De cealalta parte, vehiculele de investitii care actioneaza prin intermediul unor paradisuri fiscale, gen Cipru, Luxemburg, Insulele Virgine si Insulele Cayman, au realizat mai bine de o treime din cumpararile de actiuni de la Bursa de anul trecut, achizitiile acestora totalizand 263,6 mil. euro, potrivit statisticilor publicate pe site-ul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Fondurile americane au realizat in 2008 vanzari nete de actiuni pe Bursa si piata RASDAQ ce au cumulat 190 mil. lei (51,6 mil. euro), in timp ce fondurile suedeze au avut vanzari totale de 182,2 mil. lei (49,4 mil. euro).
Printre cele mai importante fonduri americane de pe Bursa se numara Julius Baer si fondurile Firebird, care insa actioneaza si prin intermediul unor vehicule inregistrate in paradisuri fiscale. Printre fondurile suedeze care actioneaza pe piata se numara Est Capital si Gustavia.
De asemenea, britanicii si austriecii au scos de pe Bursa anul trecut 78,7 mil. lei (21,2 mil. euro) si respectiv 73,2 mil. lei (19,9 mil. euro).
Vanzari mari de actiuni au realizat anul trecut si fondurile estoniene, respectiv in valoare de 40,1 mil. euro, dintre acestea cele cunoscute in ultimii ani numarandu-se Hansa si Trigon.
Per total, strainii au inregistrat anul trecut intrari in conturile pe care le detin la brokerii prin care actioneaza pe Bursa in valoare de 512,3 mil. euro, mai mari cu 113,6 mil. euro decat totalul iesirilor, ce s-a cifrat la 398,6 mil. euro.
Aceasta in conditiile in care o mare parte din intrarile de bani ale strainilor s-au indreptat catre achizitia unor pachete de control in companii listate, in timp ce iesirile s-au facut cu preponderenta prin vanzarea unor pachete de actiuni mai mici detinute cu scop speculativ, care au fost cedate direct in piata.
De exemplu, anul trecut fondurile RC2 si Romanian Investment Fund (RIF) au preluat 33% din actiunile producatorul de lacuri si vopsele Policolor Bucuresti (PCL) de la fondul de investitii Romanian American Enterprise Fund (RAEF), printr-o tranzactie in valoare de 101,1 mil. lei (27,6 mil. euro). Totodata, un vehicul controlat de producatorul de otel Arcelor Mittal a achizitionat 36% din actiunile operatorului portuar Comvex Constanta (CMVX) pentru suma de 87,5 mil. lei (circa 24 mil. euro).
Desi datele de la CNVM pe 2008 arata ca strainii mai mult au adus bani in tara decat au scos, statistica de la Bursa arata ca acestia au inregistrat vanzari nete pe piata reglementata a BVB in valoare de 39,3 mil. euro. Diferenta provine tocmai din achizitiile de pachete de control in companiile de pe piata RASDAQ.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24