Burse - Fonduri mutuale

Guvernul a decis: preţul minim pentru oferta Transelectrica este de 14,9 lei, maximul este de 19,2 lei. Oferta începe mâine

Preţul minim pentru oferta Transelectrica este de 14,9 lei, maximul este de 19,2 lei

Autor: Andrei Chirileasa

13.03.2012, 15:14 1555

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi un preţ mimim de 14,9 lei şi un preţ maxim de 19,2 lei pentru vânzarea acţiunilor Transelectrica.

Oferta de vânzare a 15% din acţiunile Transelectrica va începe mâine şi va dura 10 zile.

Oferta Transelectrica va avea două tranşe. Preţul poate fi diferit pentru fiecare tranşă în parte

Acţiunile Transelectrica au fost suspendate de la tranzacţionare astăzi. Ultimul preţ a fost luni de 17,06 lei/acţiune. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 287 mil. euro, iar pachetul de 15% scos la vânzare valorează 43 mil. euro.

Având în vedere intervalul de preţ aprobat, statul poate încasa între 37,5 mil. euro şi 48,3 mil. euro.

Prospectul final al ofertei a fost publicat pe bursă.

Membrii sindicatului de intermediere (BCR, Intercapital Invest şi Swiss Capital) vor susţine o conferinţă de presă mâine, la ora 9:30, la deschiderea Bursei de Valori Bucureşti în care vor da mai multe detalii despre ofertă. La conferină vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai OPSPI şi ai Transelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO