Business Construct

Mediu: Cladiri verzi, pentru costuri mai mici

Mediu: Cladiri verzi, pentru costuri mai mici

Graham Reece, directorul regional pentru ECE al ProLogis: Piata imobiliara verde din Romania inca nu este bine definita si nici nu exista o cerere semnificativa in acest sens (..). Cea mai mare cerere de cladiri green vine de la clientii nostri straini, care decid sa-si deschida afaceri si aici.

29.10.2008, 14:53 148

Cladirile sunt considerate "verzi" daca sunt mai eficiente din punct de vedere energetic si consuma mai putine resurse in timpul constructiei si al operarii decat restul locuintelor. Eficienta energetica sporita reduce consumul de energie si gaz si astfel sunt reduse si emisiile de carbon.

Cladirile verzi sunt construite in asa fel incat minimizeaza consumul de materiale de constructie, reduc cantitatea de deseuri rezultate in urma constructiei, reutilizeaza sau incorporeaza materiale reciclate, vopsele, adezivi, mobilier cu un continut scazut de substante toxice mediului inconjurator. Toate aceste caracteristici par la o prima vedere sa insemne o serie de privatiuni de la un standard de viata ca si cel cu care ne-am obisnuit in locuintele obisnuite, iar cand vine vorba despre un standard chiar mai ridicat de trai, multi sunt sceptici.
Cu toate acestea, s-a infiintat si in Romania asociatia Green Building Council (RoGBC), care vine sa ne convinga ca "living green" nu inseamna un stil de viata lipsit de satisfactii, ci un stil de viata care contribuie la salvarea Planetei.
In acest sens, comunitatea de business din Romania, reprezentata atat de dezvoltatori imobiliari, cat si de constructori si societati de real estate au luat hotararea de a forma aceasta asociatie, al carei scop este promovarea in primul rand a unui stil de viata ecologic, indreptat spre diminuarea consumului de energie si conservarea resurselor conventionale prin exploatarea surselor neconventionale de energie, si nu in ultimul rand, promovarea cladirilor eficiente din punct de vedere energetic si facilitarea transformarii pietei imobiliare din Romania catre una orientata ecologic.
Printre membrii fondatori ai asociatiei se numara dezvoltatori ca ProLogis, Willbrook, Caelum, constructori ca Holcim, cat si societati de real estate, precum Atisreal sau Bovis. RoGBC a primit de curand recunoasterea si acreditarea ca "Emerging Council" din partea World Green Building Council.
 
Piata imobiliara verde, inca la inceputuri. Prezent la inagurarea RoGBC in Romania, Graham Reece, directorul regional pentru ECE al ProLogis, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de logistica din Romania, a vorbit despre piata imobiliara green locala.
"Piata imobiliara verde din Romania inca nu este bine definita si nici nu exista o cerere semnificativa in acest sens, insa dezvoltatorii au obligatia sa respecte reglementarile in vigoare pe acest domeniu. Cea mai mare cerere de cladiri verzi in Romania vine de la clientii nostri straini, care decid sa-si deschida afaceri si aici", a declarat Reece.
In Romania, dezvoltatorul american este prezent cu proiectul ProLogis Park Bucharest A1, investitie care se ridica pana la 150 de milioane de euro. Proiectul va fi finalizat pana la sfarsitul anului 2010 si cuprinde 12 cladiri, cu o suprafata totala care va depasi 317.000 mp.
In momentul de fata, compania se afla in tratative pentru achizitia de teren pentru dezvoltarea unui al doilea proiect imobiliar, situat in vestul tarii, posibile locatii fiind Timisoara, Cluj-Napoca sau Arad.
"Chiar daca nu exista o cerere semnificativa de cladiri verzi in Romania, la nivelul individului de rand se observa constientizarea impactului schimbarii climatice. Astfel, cu timpul, piata se va contura in acest sens, iar daca dezvoltatorul imobiliar prezinta calitatile necesare pentru a construi responsabil din punct de vedere ecologic, pe termen scurt acest lucru poate conduce la un avantaj competitiv. Cladirile noastre au in vedere eficientizarea energetica, prin crestere performantelor sistemului de incalzire, prin cresterea gradului de etansare, schimbul de caldura cu exteriorul fiind redus; toate acestea duc la cresterea eficientei termice", a apreciat Reece.
Prin imbunatatirea eficientei termice a unei cladiri, pe termen lung, acest lucru poate conduce la o reducere a costurilor operationale chiar si cu 15%, in vreme ce costurile de constructie pot inregistra o majorare de doar 5%. Romania intra intr-o noua etapa unde companiile, atat cele autohtone, cat si cele internationale, realizeaza avantajele pe care o cladire de acest gen le reprezinta pe termen lung pentru operatiunile companiei, in sensul reducerii costurilor operationale.
"Pentru piata imobiliara logistica, o cladire ale carei costuri operationale scad cu pana la 15%, reprezinta un avantaj extraordinar. Pentru a se convinge de lucrul acesta, tot ceea ce investitorii in logistica din Romania trebuie sa faca este sa se uite la proiectele de acest gen din Europa de Vest, America sau Japonia, si se vor convinge singuri. Nu am nicio retinere cand spun ca si piata din Romania va atinge aceleasi standarde ca in Occident, insa imi este greu sa precizez un orizont de timp pentru acest lucru", a incheiat Graham Reece.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24