Business Internaţional

Deutsche Bank concediaza 300 de angajati de la divizia de investitii

18.01.2008, 16:52 14

Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, a anuntat ca va concedia 300 de angajati din cauza instabilitatii pietei financiare, scrie BBC News. Banca germana este ultima firma de servicii financiare care a anuntat ca isi va reduce forta de munca, pe fondul crizei creditelor care a afectat toate marile banci si a micsorat nivelul profiturilor. Analistii sunt de parere ca reducerile de personal planificate de Deutsche Bank sunt modeste in comparatie cu cele anuntate de companii similare. In aceasta saptamana, Citigroup a mentionat ca va disponibiliza 4.200 de angajati, dupa ce a raportat pierderi nete de 9,83 miliarde de dolari (6,65 mld. euro) pentru ultimul trimestru al anului trecut. In 2007, UBS a anuntat concedierea a 1.500 de angajati. Un purtator de cuvant al institutiei germane de credit a anuntat ca reducerile de personal se vor produce in interiorul diviziei de investment banking a bancii. Firma de servicii financiare a raportat o scadere a castigurilor diviziei in trimestrul al treilea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels