Business Internaţional

Germania a înregistrat cel mai puternic avans al producţiei industriale din 2015

Germania a înregistrat cel mai puternic avans al...

Autor: CătăIina Apostoiu

08.09.2015, 00:00 403

Producţia industrială a Germaniei a înregistrat în luna iulie cel mai rapid ritm de creştere din acest an, potrivit datelor publicate de ministerul german al economiei, ceea ce sugerează că prima economie ca mărime a Europei a continuat să crească puternic la începutul celui de-al treilea trimestru, relatează Business Insider.

Fabricile germane au produs în iulie cu 0,7% mai multe bunuri decât în luna anterioară, acesta fiind cel mai puternic avans consemnat din decembrie. Cifra pentru iunie a fost revizuită în creştere la un declin de 0,9%, după scăderea de 1,4% anunţată iniţial.

„Per ansamblu, trendul uşor pozitiv din sectorul industrial se menţine”, se arată într-o declaraţie a ministerului economiei, în care se adaugă că trendul survine pe fondul cererii solide venite de peste hotare şi că încrederea companiilor rămâne în continuare ridicată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO