• Leu / EUR4.9486
  • Leu / GBP5.5502
  • Leu / USD5.1027
Business Internaţional

Industria americană este clar deja în recesiune

Industria americană este clar deja în recesiune

Autor: Alexandru Zărnoeanu

17.11.2015, 17:37 701

Deşi economia americană, cea mai mare a lumii, continuă să crească, sectorul industrial şi profiturile companiilor sunt în recesiune, scrie CNBC.

Indicele Empire State, care măsoară activitatea firmelor din statul New York, a atins în luna noiembrie valoarea de -10,74 puncte. Rezultatul denotă o mică îmbunătăţire în comparaţie cu rezultatul din octombrie, de -11,36 puncte. În acelaşi timp se menţine trendul de scădere început în septembrie 2014, când indicele a atins 27,54 puncte, cel mai înalt nivel din octombrie 2009 până atunci.

Rezultatele ultimelor două luni indică cea mai slabă perioadă pentru industrie din martie 2009, când economia încă simţea efectele Marii Recesiuni, iar indicele bursier S&P 500, care se afla la minime istorice începe o creştere spectaculoasă, care a ajuns la 200%.

Însă această scădere nu va afecta economia americană în ansamblu. Industria reprezintă doar 12,1% din PIB-ul Statelor Unite. Spre comparaţie, în anii ’50 acest sector reprezenta 27% din economie.

Paul Ashworth, economistul-şef pentru SUA al Capital Economics, consideră că în ciuda recesiunii actuale din industrie şi a fluctuaţiilor mari ale producţiei, nu a avut loc o scădere continuă a sectorului.

Pe de altă parte, indicatorul-cheie pentru ocuparea forţei de muncă în industrie se află pe roşu atingând -7,3 puncte , iar programul mediu de lucru pe săptămână este la cel mai scăzut nivel de la mijlocul lui 2011.

Noile date vin într-un moment în care pieţele caută indicii legate de următoarea decizie a Rezervei Federale. Acestea cred că banca centrală a Americii va efectua în decembrie prima creştere a dobânzii de politică monetară din ultimii nouă ani.

Totuşi, schimbarea de direcţie în politica monetară poate fi împiedicată de unele date macroeconomice. Creşterea salariilor şi a preţurilor rămâne aproape de zero. Analiştii anticipează scăderea profiturilor companiilor  pentru al treilea trimestru consecutiv, dar şi reducerea cifrelor de afaceri pentru al patrulea trimestru consecutiv.

Pieţele încă se aşteaptă la creşterea dobânzii, cu toate că atentatele de la Paris au scăzut încrederea brokerilor într-un asemenea eveniment de la 70% vineri la 64% luni.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9486
Diferență: 0,0141
Ieri: 4.9479
Azi: 5.1027
Diferență: -1,4809
Ieri: 5.1794
Azi: 5.5502
Diferență: 0,2384
Ieri: 5.5370
Azi: 5.2060
Diferență: -0,1821
Ieri: 5.2155