Business Internaţional

Pieţele financiare nu vor "pedepsi" Spania pentru rezultatele testelor de stres - oficial european

Pieţele financiare nu vor "pedepsi" Spania pentru rezultatele testelor de stres - oficial european

Autor: Vlad Popescu

17.07.2011, 18:10 297

Pieţele financiare nu vor "pedepsi" luni Spania, deşimajoritatea băncilor care au picat testele de stres din Europa suntspaniole, a declarat într-un interviu pentru El Pais preşedinteleAutorităţii Bancare Europene, Andrea Enria, transmite Reuters.

Spania a inclus aproape toate băncile locale în teste, exemplucare nu a fost urmat şi de alte state, a afirmat Enria.

"Este un exerciţiu formidabil de transparenţă, care nu a condusla vreo mare surpriză, deci nu mă aştept la o zi neagră luni", aarătat oficialul.

Cele cinci bănci spaniole care nu au trecut testele vor aveanevoie de capital suplimentar şi trebuie pus la punct un plan înacest sens, măsurile fiind discutate la nivel european, a continuatel.

Instituţiile de credit în cauză reprezintă mai puţin de 10% dinsistemul bancar spaniol. Patru sunt case regionale de economii,nelistate la bursă, iar cea de-a cincea este Banco Pastor, o micăbancă listată.

Autoritatea Bancară Europeană estimează că cele cinci băncispaniole care nu ar reuşi să-şi menţină rata capitalului propriu derang întâi peste 5% într-un scenariu de recesiune prelungită aunevoie de capital suplimentar de 1,6 miliarde euro.

Peste un sfert dintre cele 90 de bănci europene examinate suntspaniole, iar cele mai mari bănci iberice, Santander şi BBVA, senumără printre cel mai bine capitalizate zece instituţii de creditdin Europa.

De altfel, cele cinci bănci au picat testele de stres pentru căautorităţile europene nu au luat în calcul provizioanele genericedrept capital. Acest tip de provizion este o măsură particularăSpaniei, iar autoritatea europeană nu a dorit ca instituţiile decredit locale să fie testate conform unor criterii diferite deconcurenţii din alte ţări.

Provizioanele generice sunt un mod de a construi rezerve decapital în perioade de prosperitate, pentru a fi folosite în cazulapariţiei unor probleme. Banca centrală a Spaniei a fost lăudată înrepetate rânduri pentru această măsură.

Guvernatorul Băncii Spaniei, Miguel Angel Fernandez Ordonez, adeclarat vineri că nicio bancă spaniolă nu are nevoie de capitalsuplimentar în urma testelor de stres.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO